Zilele trecute, la Târgu Lăpuș a fost în vizită Vít Novák, pompier voluntar în orașul Příbram din Cehia. El este omul care a jucat un rol esențial în implementarea aplicației FIREPORT RO în cadrul SVSU Târgu Lăpuș, aducând tehnologia europeană mai aproape de cetățeni.
Pe durata șederii sale, oaspetele a vizitat sediul SVSU, unde a avut ocazia să îi cunoască pe voluntarii dedicați, dar și să observe modul lor de lucru. Totodată, acesta a avut o întâlnire și cu primarul Vlad Herman, care i-a prezentat strategia de dezvoltare a orașului în ceea ce privește gestionarea situațiilor de urgență și siguranța cetățeanului. Aplicația FIREPORT ajută enorm în alertarea rapidă a voluntarilor, optimizând fiecare secundă a procesului de intervenție. Aceasta contribuie direct la reducerea timpului de reacție, un factor critic atunci când viața sau bunurile comunității sunt în pericol. Datorită acestui sistem modern, echipa de voluntari poate interveni mult mai rapid și mai eficient acolo unde este nevoie de ajutor. „Îi mulțumim lui Vit Novak pentru tot sprijinul, implicarea și încrederea oferite! Oameni ca el demonstrează că, prin colaborare și dorința sinceră de a ajuta, se pot realiza lucruri extraordinare pentru siguranța tuturor”, a spus primarul orașului Târgu Lăpuș, Vlad Herman.






























