A împlini 80 de ani de viață și 60 de ani de la absolvirea Școlii Pedagogice de 6 ani din Sighetu Marmației este un privilegiu pe care mulți nu-l au. Când teii își ning mireasma, în 4 iunie a.c., absolvenții Promoției 1966 pășeau cu emoție firească spre școala care i-a format ca dascăli și ca oameni, în prezent Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand”.
Cu părul nins, cu pas domol, cu fețele brăzdate de timp și de greutățile vieții, dar fericiți ne-am bucurat de clipa revederii. Întâlnirea dintre generații a fost emoționantă și fermecătoare. Într-o atmosferă feerică, absolvenții Promoției 2026 ne-au primit cu flori și zâmbete și ne-au oferit un spectacol deosebit, care a culminat cu Imnul Învățătorilor (unic în țară). Imnul îngemăna vocile tinerilor cu ale seniorilor. Ce frumos a fost!
De dincolo de Ocean, ne privea cu emoție doamna profesoară Viorica Șuteu, mândră de prima ei generație, care o poartă în suflet ca pe o icoană pentru dăruirea, rigoarea și vocația dăscălească. Iar profesorilor care ne privesc dintre stele le clădim statui în amintire, pentru că ne-au îndrumat pe drumul cunoașterii, ne-au fost mentori și repere de verticalitate.
O întâlnire de suflet într-o atmosferă de neuitat au trăit absolvenții: Elena Mureșan, Ioan Puț, Eva Levac (Ardelean, venită din Germania), Eva Bledea, Lenuța Bindiu, Măriuca Bora, Livia Roman, Mariana Sbârciu, Ileana Sas, Zamfira Perța (Ilieș), Ioan Petrovan, Mihai Pop (venit din Giurgiu), Ileana Dunca, Ștefan Vancea, Mărioara Bota (organizatoarea), Ioan Bota, Ileana Chindriș, Gheorghe Tomșa (din București), Reghina Șaiovici (Varga din Israel); Georgeta Ciornei (din Suceava), Ana Macioca, Maria Pasenciuc, Ileana Sobodeș, Maria Mașco, Ilarion Poștovei (din Turceni/Argeș) și Maria Regaș. Mulțumim pentru primirea deosebită domnului director prof. dr. Ovidiu Sechel și doamnei profesor Bout Odarca și familiei Mărioara și Ioan Bota, pentru excelenta organizare. Greu ne-am despărțit cu hotărârea și speranța că ne vom revedea în curând!
Înv. Mariana Sbîrciu (Prigon), Bistrița





























