Costurile cu tratamentele pacienților diabetici s-au triplat în Maramureș

0
65

Diabetul este în continuare una dintre cele mai răspândite afec­țiuni în Ma­ramureș, iar sumele decontate de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Maramureș pe acest segment aproape că s-au triplat în ultimii ani. De altfel, și numărul pacienților care suferă de această boală a crescut considerabil.
„Diabetul zaharat este o afecțiune cronică ce are nevoie de tratament continuu, monitorizare atentă și sprijin medical pe termen lung. CAS Maramureș finanțează, prin Programul Național de Diabet Zaharat, tratamentele și dispozitivele medicale specifice, astfel încât pacienții să aibă acces la terapii moderne, fără presiune financiară suplimentară asupra familiei. În anul 2018, în județul Maramureș erau tratați 18.346 de pacienți cu diabet zaharat. În anul 2025, numărul acestora a ajuns la 26.219 persoane. În aceeași perioadă, suma totală estimativă decontată pentru tratamentul specific a crescut de la 26.983.803 lei, în anul 2018, la 78.321.658 lei, în anul 2025, de 2,9 ori mai mult, practic, aproape s-a triplat”, a declarat conducerea instituției.
Programul acoperă tratamente antidiabetice, materiale sanitare și dispozitive medicale moderne, inclusiv sisteme de monitorizare glicemică și pompe de insulină cu senzori.
„Pentru unii pacienți, aceste tehnologii reduc disconfortul monitorizării clasice și ajută la un control mai bun al glicemiei. În cazul sistemelor performante, costurile pot depăși 27.500 lei anual pentru un pacient, fiind preluate din fondul public. Accesul constant la tratament, monitorizare și materiale sanitare reduce riscul unor complicații severe, precum afectarea rinichilor, retinopatia diabetică sau amputațiile”, au mai explicat reprezentanții CAS Maramureș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.