Incendiu într-un apartament de pe bulevardul Decebal

0
51

Momente de panică, ieri-dimineață (27 iulie), într-un bloc de pe bulevardul Decebal din Baia Mare, după izbucnirea unui incendiu într-un apartament aflat la etajul al șaptelea. Flăcările au fost însoțite de degajări puternice de fum, iar pompierii au intervenit de urgență pentru limitarea incendiului și evacuarea locatarilor.
La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, autoplatforma pentru intervenții la înălțime, un echipaj de descarcerare, un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă, o auto­specială de primă intervenție și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Maramureș.
Din cauza fumului dens, 33 de locatari au fost evacuați și evaluați medical la fața locului. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.
Pompierii au reușit să lichideze incendiul, după care au continuat operațiunile de ventilare a apartamentului și a spațiilor afectate, precum și de înlăturare a efectelor produse de incendiu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.