Ce-am avut? Ce-am pierdut? • Locuri dispărute din Maramureș în ultimii 30-40 de ani

1
820

Salutăm apariția capitalismului și a economiei de piață pe meleagurile noastre, de 37 de ani, chiar dacă suntem puțin ironici. Ne-a schimbat existența sigură, dar cenușie, într-una fără urmă de certitudini (nimicuri gen accesul la medic la timp, pensie etc), dar colorată, vie, cu artificii, confetti și mult-mult zgomot pentru nimic. Sigur, ne-a mai dat ceva, libertatea de expresie, fără ea n-am fi știut cine și câți ne sunt idioții… Dar să nu ne prefacem nici c-a fost roz atunci, nici c-ar fi acum. Ar fi total fals, în schimb, haideți să trecem în revistă ce-am pierdut noi, concret, în Maramureș, de 30-40 de ani încoace, grație noii orânduiri.

Drumuri

E cert, am câștigat drumuri asfaltate cum n-am visat. Mergi pe asfalt până în cătunele din Repedea și Poienile de sub Munte, unde se ducea mâncare cu măgarii sau cu carul. Dar au și dispărut drumuri. Am avut, odată ca niciodată, pregătit pentru asfaltare, drum județean Săpânța-Baia Mare, avea și cod. Nu-i. Viituri, apoi exploatări de piatră și de lemn, plus microhidrocentrale, au făcut ca acel drum să devină istorie. Și nu e singurul. Tot istorie, deși mai are cod, e județeanul de la Lunca la Tisa la Valea Vișeului, de pe granița cu Ucraina. La fel, deși se visează la el, istorie e și drumul muncitoresc de la Botiza spre Băiuț. Odinioară, dis-de-dimineață, era circulat de mașini ce aduceau mineri la muncă.

Căi ferate

Evident, avem căi ferate făcute istorie. Noroc cu intervențiile politice, altfel rămâneam și fără legătura Sighetului cu România, pe ruta Salva-Vișeu, legendară. Dar am pierdut calea ferată Vișeu-Borșa, e istorie. La fel, e lipsă și cea dintre Baia Mare și Baia Sprie, la fel cea de la Ferneziu pe lângă Phoenix, spre Gara de Sud. Alta ce a fost aproape restaurată dar au apărut probleme tehnice, e cea cu dublu ecartament dintre Ucraina-Câmpulung la Tisa-Sighet, făcută odinioară de Imperiul Austro-Ungar. A fost pe alocuri reabilitată, curățată de vegetație, acum e aproape înapoi, năpădită. Se adaugă listei toate căile ferate înguste, de Mocăniță, cu excepția celei turistice de pe Valea Vaserului. Sighet-Coștiui, Runcu-Mara și altele, dispărute. Cu un drum, am aminti, dar de vină nu mai e în mod direct capitalismul decât cel mult ca efect economic, dispariția căilor navigabile din Maramureș. Încălzirea globală a dus la scăderea debitelor râurilor cu cel puțin 30%, scriu specialiștii, dar uneori debitele sunt sub jumătate. Fie că vorbim de Vișeu, Tisa, Someș sau Lăpuș, ele erau oarecum navigabile, referindu-ne nu la vapoare, evident, cât la plutărit. Adio, nu-s.

Minerit

Practic, mineritul e zero azi, indiferent cât ne spun foștii mineri că ici sau colo ei au închis activitatea fiind pe filon de aur. Prin ordin național, am închis mineritul. Am înțeles logica economică, n-am înțeles heirupismul și ignorarea filoanelor bogate existente. Culmea, deși cererea continuă să existe, au murit pe rând și cariere de piatră, fie ele ale Băii Mari, la Ferneziu spre Groapele Chiuzbăii ori în alte părți. Nu că nu sunt cariere, cât că cele vechi s-au închis cumva fără logică.

Fostul turism „de masă”

Poate suna haios, dar la toate marginile de oraș, ba de orașe, erau locuri de picnic, cu restaurante populare, prin tot Maramureșul. Nu-s, fie că vorbim de Lighet, de Teplița, de Usturoiu sau indiferent care v-ar trece prin minte. Cu mici și memorabile excepții, de pus în ramă. La fel, ministațiuni și băi populare, nu-s. A rămas Ocna Șugatag, se căznește să renască Coștiui, dar fără sprijin județean nu se poate. Ștranduri clasice sau ad-hoc, de genul celui de la pod la Lăpușel au dispărut. Cărbunar, la fel. Renasc la Dragomirești, sperăm. Poate renaște și ștrandul băimărean.

Industrie, producție

În lista largă a marilor dispăruți din peisajul maramureșean n-au cum lipsi fabricile. Phoenix, IMMUM, IMRAUT, Romplumb, fabrica de pâine, fabrica de lapte, fabrici de confecții, de tricotaje. De sticlă și de ceramică. Poate că n-au fost performante toate. Dar fabrica de medicamente de la Vișeu? Nici aceea?

Avem în schimb…

Cu ce-am rămas? Din ce era, cu mai nimic. Dar să zicem c-am evoluat. Să zicem, de dragul discuției, că a fost o evoluție firească, dată de economia de piață. Nu mai avem industrie. Decât ceva-ceva în materie de mobilă, și aceea expusă mai nou concurenței neloiale à la China. Alte excepții vin din zona aeronautică, a plasticelor, a cauciucurilor. Însă avem evoluții fulminante postdecembriste în alte domenii. Suntem pe locul 12 în țară la numărul de biserici, avem 650. Avem puzderie de bănci construite post-1989, acum se mai răresc oarecum. Avem o explozie de mini, super și loco marketuri și malluri, până la ultima comună. Avem, de asemenea, zeci și zeci de benzinării. Aici stă evoluția noastră de 35 de ani încoace. Biserici. Bănci. Benzinării. Marketuri străine. Nu întâmplător, toate acestea au venit cu un nou comportament al cumpărătorului. Ne adresăm celor de la 40 de ani în sus: V-ați fi putut imagina, cu 35 de ani în urmă, că veți cumpăra „apă chioară”? La PET, la bax? Celor de la țară, ce ies acum cu legătura de ceapă verde din market din Șieu… v-ați fi putut imagina c-o să cumpărați ceapă la legătură, caserolă cu mure sau cu afine, ciuperci de câmp champignon „de cele ce le găsești pe pășuni pe unde se c… vacile?” Dar bețișoare de urechi, șervețele pentru ochelari și alte minuni?
În fine, un ultim cuvânt despre turism. Că avem în continuare impresia c-am fi un loc vânat efectiv de turiști din țară și din lume. A funcționat în anii 90, când erau case de lemn, mâncare curată din gospodărie și băutură – râu. Acum, când văd ștampila pe spatele șoricului la slănină, când beau marfa de/din supermarket și stau în casă roz cu gard de inox, nu prea. În plus, traseele turistice parcă au dispărut, odată cu copacii pe care erau semnele… dacă știți Dvs trasee marcate pe Culmea Codrului, în Cheile Lăpușului, în munții Lăpușului, să ne spuneți! Ca să înlocuiești o civilizație, fie ea pompos numită „a lemnului”, ar trebui generații. Sau o molimă. Vezi maya, inca etc. La noi a fost nevoie doar de supermarketuri și de capitalismul de cumetrie.

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.