În data de 11 august 2026, la amplasamentul viitorului Centru de îngrijiri paliative din orașul Dragomirești, a avut loc Conferința de lansare a proiectului și de demarare a lucrărilor, organizată de Primăria Orașului Dragomirești.
La eveniment au participat 20 de persoane, reunind reprezentanți ai administrației publice locale și specialiști implicați în realizarea investiției: primarul și viceprimarul orașului Dragomirești, directorul Direcției de Asistență Socială Dragomirești, arhitect, ingineri, coordonatorul SSM, reprezentanți ai constructorului, consultantul proiectului, precum și alte persoane implicate în implementarea investiției.
”În cadrul conferinței au fost prezentate obiectivul general al proiectului, principalele activități și servicii care vor fi asigurate prin viitorul centru, valoarea și sursele de finanțare, precum și informații referitoare la etapele de realizare a investiției și la demararea lucrărilor. Prin realizarea Centrului de îngrijiri paliative în orașul Dragomirești, se urmărește dezvoltarea infrastructurii medicale și creșterea accesului pacienților cu afecțiuni cronice și terminale la servicii de îngrijire paliativă, într-un mediu modern, accesibil și sigur”, au declarat oficialii primăriei.
Proiectul „Centru de îngrijiri paliative în orașul Dragomirești, jud. Maramureș” – Cod SMIS 348537 este implementat în cadrul Programului Sănătate, Prioritatea P2 – Servicii de reabilitare, paliație și spitalizări pentru boli cronice adaptate fenomenului demografic de îmbătrânire a populației, impactului dizabilității și profilului de morbiditate.































