Prefectul județului Maramureș, Rudolf Stauder, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș, a declarat că începând de ieri şi până azi, inclusiv, se desfășoară acțiunea de verificare a stării tehnice și funcționale a construcțiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiilor de pe teritoriul județului Maramureș.
În cadrul acestei acțiuni, va fi analizat stadiul măsurilor și al acțiunilor întreprinse la nivel județean în vederea implementării Planului de Acțiune asociat Strategiei naționale de management al riscului la inundații pe termen mediu și lung.
La nivelul județului Maramureș, verificările se vor desfășura în cadrul celor două bazine hidrografice aferente teritoriului județean, respectiv bazinul hidrografic Tisa și bazinul hidrografic Someș. Comisia desemnată pentru efectuarea verificărilor în teren va evalua o serie de aspecte privind capacitatea de prevenire și gestionare a riscului la inundații, printre care se numără stadiul lucrărilor de stabilizare a punctelor critice identificate pe cursurile de apă, precum și lucrările executate în cursul anului 2026 cu forțe proprii sau în colaborare cu autoritățile administrației publice locale.
De asemenea, vor fi verificate digurile cu rol de apărare împotriva inundațiilor, precum și modul în care, la nivelul comitetelor locale pentru situații de urgență, au fost afișate în spații publice informațiile referitoare la semnificația codurilor de culori utilizate pentru avertizările meteorologice și hidrologice. Un alt obiectiv îl constituie verificarea stadiului de reactualizare a planurilor locale de apărare pentru perioada 2026–2029. Totodată, în cadrul verificărilor vor fi analizate situația punctelor critice, lucrările de reprofilare a albiilor și de consolidare a malurilor, precum și starea barajelor încadrate în categoriile A și B.
Verificările vor viza și modul de întreținere a cursurilor de apă, lucrările de stabilizare a talvegurilor și măsurile întreprinse pentru punerea în siguranță a zidurilor de sprijin. O atenție deosebită va fi acordată stării tehnice și funcționale a barajelor și acumulărilor permanente de mici dimensiuni, încadrate în categoriile C și D, precum și a digurilor de contur, a căror eventuală avariere ar putea genera riscuri pentru populație și pentru localitățile din zonele vulnerabile. „La finalul verificărilor efectuate în teren, va fi întocmit un proces-verbal care va cuprinde principalele constatări și măsurile dispuse, documentul urmând să fie transmis la nivel central”, a precizat prefectul județului Maramureș, Rudolf Stauder.




























