Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomirești efectuează cercetări într-un dosar penal în care polițiștii judiciari s-au sesizat în legătură cu împrejurările în care o cantitate de țigări, provenind din spațiul extracomunitar și nepurtând marcajele prevăzute de legislația fiscală română, identificate în data de 26 noiembrie 2022, într-un imobil nelocuit de pe raza comunei Bârsana, au fost înlocuite cu pachete pentru țigări conținând resturi vegetale (rumeguș).
Din materialul de urmărire penală rezultă că, în data de 26 noiembrie 2022, existând o sesizare despre existența unor țigări într-un imobil al cărui proprietar este plecat din țară, o echipă a Poliției din Ocna Șugatag a depistat, într-o anexă a imobilului respectiv, 5.568 pachete de țigări, având inscripții și marcaje specifice Ucrainei și Republicii Moldova, pe care le-au ridicat și depozitat la sediul Poliției din Bârsana.
În data de 5 decembrie 2022, lucrătorul de poliție (N.R: șefa Poliției din Bârsana) care avea în cercetare dosarul penal având ca obiect infracțiunea de contrabandă s-a prezentat la Poliția Sighetu Marmației pentru a depune țigările spre păstrare până la soluționarea cauzei.
Cu această ocazie, s-au constatat diferențe de ambalare a pachetelor față de momentul când au fost ridicate, iar 4.081 pachete (din cele 5.568 ridicate) conțineau rumeguș.
În consecință, constatându-se că pachetele de țigări au fost înlocuite în perioada în care se aflau depozitate la sediul Poliției Bârsana, s-au extins cercetările, la infracțiunea de contrabandă adăugându-se și infracțiunile de delapidare, sustragere sau distrugere de probe sau înscrisuri și participație improprie la fals intelectual.
În consecință, s-a dispus continuarea urmăririi penale față de 6 suspecți, iar prin ordonanțele din 20 ianuarie, 3 dintre aceștia au fost reținuți.
Cercetările continuă.
LEGE ŞI ORDINE! si spaga…ciubuc…furt….etc etc