În Petea, peste 18 tone deșeuri, oprite la intrarea în țară

0
47

Vineri, 10 februarie, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în țară, un cetățean român, în vârstă de 29 de ani, domiciliat în județul Maramureș conducând un automarfar înmatriculat în România.
Conform documentelor de însoțire a mărfii, automarfarul transporta textile de la o societate comercială din Germania către o firmă din județul Satu Mare.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de deșeuri, s-a solicitat sprijinul Gărzii de Mediu Satu Mare, care a stabilit că bunurile transportate – în total 18.140 kg – nu pot intra pe teritoriul României, întrucât transportul nu este înregistrat în platforma destinată monitorizării schimbului de deșeuri.
Având în vedere cele constatate, bunurile transportate au fost îna­poiate pe teritoriul maghiar.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.