Bebeluș decedat într-un accident între Rogoz și Suciu de Jos

0
103

Vineri, 31 octombrie, în jurul orei 19.10, polițiștii din Târgu Lăpuș au fost solicitați să intervină pentru soluționarea unui accident rutier, soldat cu victime.
Din verificările efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit că un tânăr de 28 de ani care conducea un atelaj cu tracțiune animală, la un moment dat ar fi efectuat manevra de depășire a unui atelaj hipo, intrând în coliziune cu un autoturism care se deplasa din sens opus.
În urma impactului, cinci persoane, care se aflau în atelajul cu tracțiune animală, au suferit leziuni corporale, fiind transportate la spital.
Din nefericire, în cazul unui bebeluș de 3 săptămâni, a fost constatat decesul.
Atât tânărul, cât și conducătorul auto au fost testați cu aparatul etilotest. În cazul tânărului, rezultatul testării a indicat concentrația de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Târgu Lăpuș • A pierdut controlul și a intrat într-un podeț

Sâmbătă, 1 noiembrie, în jurul orei 12.50, polițiștii din Târgu Lăpuș au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, soldat cu victimă.
Verificările efectuate de polițiști la fața locului au relevat faptul că un tânăr de 21 de ani, care conducea un autoturism dinspre localitatea Rohia înspre localitatea Boiereni, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un podeț.
În urma coliziunii, tânărul a suferit leziuni corporale, fiind transportat la spital.
Din cauza stării de sănătate, conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, fiindu-i prelevate mostre biologice de sânge.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.

60 de vehicule verificate în acțiunea „Blocada” la Sighetu Marmației

Vineri, 31 octombrie, în intervalul orar 21.30-23.30, polițiștii din Sighetu Marmației au organizat și executat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale.
Au fost verificate 61 de autovehicule și 57 de persoane au fost legitimate.
Pentru abaterile de la prevederile legale, polițiștii au aplicat 11 sancțiuni contravenționale în cuantum de peste 1.600 de lei.
De asemenea, două autovehicule au fost scoase din circulație, polițiștii reținând certificatele de înmatriculare până la remedierea deficiențelor constatate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.