Călătoria cu trenul a devenit prilej de educație

0
160

Copiii beneficiari ai Centrului de Zi Rivulus Pueris au avut parte de o experiență de vacanță memorabilă, desfășurată alături de senioarele de la Caspev. Aceștia au pornit într-o excursie și au renunțat la autovehicule drept mijloc de transport, alegând în schimb trenul.
”Pe parcurs, aceștia au aflat povestea transportului feroviar și au avut șansa de a vizita cabina mecanicului. Acolo au tras sirena locomotivei, au descoperit cum func­ționează comenzile și au experimentat, pentru câteva momente, emoția de a fi «conducători de tren». Următoarea oprire a fost la Grădina Botanică din Jibou, unde copiii au vizitat serele și au admirat numeroase specii de plante, bucurându-se de frumusețea și diversitatea naturii. Excursia s-a încheiat cu vizitarea unui spațiu tradițional, «Odaia Bunicilor», unde participanții au aflat informații despre istoria localită­ții, tradițiile și obiceiurile din zonă, precum și despre patrimoniul folcloric și etnografic. Totodată, au descoperit aspecte interesante legate de gastronomia tradițională locală. Această excursie le-a oferit tuturor o zi de vacanță aparte, plină de experiențe educative și momente de bucurie”, au declarat reprezentanții Direcției de Asistență Socială (DAS) Baia Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.