Un tânăr de 24 de ani a fost transportat la spital, în noaptea de 23 spre 24 iulie, după ce ar fi fost agresat în fața unui local public din Rozavlea.
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Bogdan Vodă au intervenit în jurul orei 2.00, în urma unui apel la 112. Din primele verificări a reieșit că, pe fondul unui conflict izbucnit spontan, doi tineri de 18 și 21 de ani, ambii din Rozavlea, l-ar fi lovit pe cel de 24 de ani cu pumnii și picioarele în zona feței și a corpului.
Victima a cerut ajutor medical, fiind preluată de un echipaj SMURD și transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Doi bărbați arestați preventiv după ce ar fi răpit și agresat un tânăr din Leordina
Doi bărbați, de 24 și 57 de ani, au fost arestați preventiv după ce polițiștii au stabilit că ar fi fost implicați într-un caz de lipsire de libertate, agresiune și amenințare. Cercetările au fost desfășurate de polițiștii din Târgu Lăpuș și ai Secției 7 Poliție Rurală Suciu de Sus, sub coordonarea procurorului.
Ancheta a început în 21 iulie, după ce o femeie de 33 de ani a sesizat poliția cu privire la un caz de lipsire de libertate în mod ilegal. Din verificări a reieșit că, în aceeași dimineață, rudele a două tinere s-au prezentat la locuința a doi tineri din Leordina. Pe fondul unui conflict, un tânăr de 26 de ani ar fi fost lovit, apoi urcat cu forța într-un autoturism și transportat în localitatea Vălenii Lăpușului. Pe timpul deplasării, acesta ar fi fost amenințat pentru a nu anunța poliția.
În urma cercetărilor, polițiștii au emis două ordine de protecție provizorii, după ce au constatat existența unui risc iminent de violență.
Cei doi suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore, iar vineri, 24 iulie au fost prezentați Judecătoriei Târgu Lăpuș. Instanța a admis propunerea procurorului și a dispus arestarea preventivă a acestora.
Și-a amenințat sora și are ordin de protecție
Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală au intervenit, în seara zilei de joi, 23 iulie, la un conflict izbucnit într-o locuință din localitatea Giulești, după un apel la 112.
Din primele verificări a reieșit că, pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri, un bărbat și-ar fi amenințat sora, provocându-i o stare de teamă.
În urma evaluării riscului, polițiștii au constatat că există un pericol iminent și au emis un ordin de protecție provizoriu. Totodată, femeia a fost informată cu privire la drepturile pe care le are și la posibilitatea de a depune plângere penală.































