De-a râsu’ plânsu’! Plângeri împotriva primarului pentru că s-a deschis circulația pe Podul Unirii

0
20

Primarul municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș, s-a ales cu noi plângeri din partea unor băimăreni „de bine”, precum i-a catalogat. Asta din cauză că s-a dat drumul circulației, în regim de șantier, peste noul pod de pe bulevardul Unirii.

Acum, instituțiile abilitate trebuie să dea curs acestor plângeri pentru a vedea dacă se confirmă faptele incriminate sau nu. Până atunci, primarul face haz de necaz: „Mi s-au făcut plângeri la diferite instituții ale statului pentru că putem să circulăm pe Podul Unirii, care va fi gata înainte de termenul estimat inițial. Dacă asta vi se pare că sună ireal, să vedeți de ce sunt acuzat. În plângerile respective se spune că m-aș fi folosit de influența mea ca primar pentru a pune presiune pe constructor să termine lucrarea cât mai repede și cât mai bine. Adică n-am voie să-i spun niciunui constructor să își facă treaba bine și în timp util. Vi se pare incredibil? Să vedeți ce urmează. Domnii «de bine» au cerut oficial închiderea traficului rutier pe pod, pe motiv că… nu a fost recepționat. Ba mai mult, le-au făcut plângeri și constructorilor. Nu contează că s-au efectuat teste de siguranță, nu contează că în orice cătun, nu oraș, din lumea aceasta există termenul de circulație în regim de șantier. Nu, pe pod se trece doar după ce s-a pus și ultima bandă led ornamentală…”, a declarat primarul Băii Mari.

El a mai arătat că reclamanții sunt aceiași care au făcut plângeri la Apele Române pentru că s-a intrat cu utilaje în albia râului Săsar pentru a fi construit podul.
„Am tot respectul pentru instituțiile statului și, în special, pentru oamenii care sunt nevoiți să muncească pentru a soluționa asemenea sesizări. Pot doar să îmi imaginez de câtă răbdare trebuie să dispună. Totodată, nu pot să nu aștept cu interes cercetările și rezultatele acestor sesizări deosebit de urgente, cu prejudicii inestimabile. Între timp, le adaug marelui dosar de plângeri survenite din pricina «tupeului» meu de a pune în lucru proiecte pentru Baia Mare. Mă aștept ca următoarele să fie pentru că am dansat la Sărbătoarea Castanelor alături de tineri, cu ochelari de soare pe timp de noapte, că am ciocnit o bere cu oamenii în ultima zi a sărbătorii sau că… totuși, n-au reușit să ne oprească din a face Aquapark-ul. Atât despre ultima noutate. Mă pregătesc să fug la magazinul de pe colț înainte să închidă, să îmi iau un kilogram de cafea, să am dimineață la birou. Să nu mă trezesc cu vreo plângere că aș devaliza bugetul orașului pe «caveiuri»”, a spus, pe un ton ironic, Doru Dăncuș, primarul de Baia Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.