Au fost patru zile de odihnă. Pentru unii. Cei pătrunşi de fiorul politic românesc (poate şi cetăţenesc) s-au înhămat la lucru, nu glumă. Duminică, a fost seara protestelor. În Bucureşti s-au adunat vreo 30.000 de oameni, cărora li s-au adăugat alte mii şi mii din multe oraşe ale ţării. Baia Mare s-a numărat printre ele. Protestatarii au strigat, adaptaţi la frig: Cine nu sare, Nu vrea schimbare! Şi, evident, participanţii au sărit ca mingile. Cu aplomb partinic nu doar împotriva frigului, ci mai ales a graţierii şi amnistiei. Care i-au scos pe oameni în stradă. Cei doi elefanţi, după cum se exprima preşedintele ţării. Ordonanţele de urgenţă care se referă la graţiere şi amnistie.
N-am nicio treabă cu partidele politice. Deşi, ca unul care privesc cu îngrijorare destinul românilor, am fost atent la promisiunile făcute de cei ajunşi la putere. Ca un cetăţean suficient de aşezat, m-a surprins graba cu care au fost puşi pe tapet cei doi elefanţi. Nu cu asta trebuia să înceapă guvernarea. A dat apă la moară opoziţiei, acum vizibil reprezentată de preşedinte, care, duminică seara, a coborât în piaţă, printre manifestanţi. Exprimându-şi indignarea.
M-am documentat şi am înţeles că graţierea colectivă este apanajul guvernului. Graţierea nu este o măsură populară, dar se spune că e necesară pentru descongestionarea penitenciarelor. Că ne tot amendează Uniunea Europeană. Dar asta nu-i de acum, ci de mulţi ani. Acum, mi se pare o realitate exploatată conjunctural. În programul de guvernare, câştigătorii se refereau la şcoli şi spitale şi nu la penitenciare. Greşeală, domnule Dragnea, că ai început cu cei doi elefanţi! “Ficusul de la Cotroceni” v-a cam prins cu mâţa în sac! Misteriosul nostru preşedinte a mers la guvern, dar a ieşit şi în stradă.
Când l-am văzut în mijlocul protestatarilor am început să vorbesc nemţeşte, deşi nu ştiu. M-am mirat să-l aud spunând că “o gaşcă de oameni politici, cu probleme penale, vrea să schimbe legislaţia, să slăbească statul de drept”. E bai, mi-am zis. Şi războiul pe faţă continuă. Preşedintele nu se împacă cu gândul că partidul lui este în derută. Vrea să fie un colac de salvare pentru el. Zău, îmi pare rău de liberali! Dar mă întorc la proteste. Cei care au vorbit în stradă nu cereau, cum clamează puterea, căderea guvernului, ci se împotriveau celor două ordonanţe.
În mesajul de Ziua Unirii, preşedintele merge mai departe şi ne anunţă că doreşte un referendum pe tema graţierii şi a modificării codurilor penale. Dacă cei doi elefanţi au ajuns o problemă naţională, poporul trebuie să se pronunţe. Juriştii au păreri diferite. Unii spun că preşedintele n-a luat seama la Constituţie, în care scrie că nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea. Alţii, dimpotrivă, spun că preşedintele are dreptate. S-a lăsat să se înţeleagă că aceste ordonanţe sunt cu dedicaţie. Să-i spele pe unii politicieni de petele penale. Aici ar intra, primul, domnul Dragnea. Din cifrele bugetului pe acest an, când administraţiei penitenciarelor i se alocă mai puţini bani decât anul trecut, se vede clar că nu bieţii puşcăriaşi sunt obiectul, ci lupta pentru putere. Deci, nu prea mai este timp pentru împăcare.
Deşi ţara are nevoie de calm, de înţelegere, şi nu de lupte! Ţara nu are nevoie de conducerea prin referendum şi aberaţii gen lovitură de stat, sau teoria suspendării preşedintelui. Ci de stabilitate şi siguranţă. În jurul României bat vânturi potrivnice. Politicienii români sunt fascinaţi de avioane de hârtie, în timp ce alţii lansează rachete.
