În fiecare an, la 23 august, se cuvine să ne amintim, cu pioşenie, de marile sacrificii şi jertfe pe care le-au dat poporul român, brava sa armată în anii celui de-al Doilea Război Mondial. Sigur, 23 august 1944, prin proclamaţia regelui Mihai şi arestarea...
Editorial Graiul Maramureşului

Nicholas Michael de Roumanie Medforth-Mills (30 ani, născut în Elveţia) a devenit în 2010 Principe al României cu rangul de Alteţă Regală, însă la 1 august 2015 regele Mihai i-a retras titlul şi scandalul este cît palatul. La urechile opiniei publice au ajuns doar...

Cu Felix Săteanu am petrecut câteva nopţi la Borşa pe vremea când măsuram muntele cu ochii şi zilele cu bucuria luminii. De atunci ştiam că Felix locuieşte într-o imagine, de care nu s-a despărţit niciodată. Lumea lui este întotdeauna o miraculoasă desfătare a descoperirii....
Editorial Graiul Maramureşului

După o lună de dispute pro şi contra scăderii taxei pe valoarea adăugată de la 24 la 19%, troica preşedinte-premier-guvernator, într-o discuţie după uşile închise, de compromis politic dubios, a stabilit ca TVA-ul să coboare doar pînă la 20%. Decizia a fost bătută în...
Editorial Graiul Maramureşului

Medicii au iniţiat o nouă formă de mişcare socială: grupul de protest pe internet. Textul-ameninţare "Medici gata de grevă generală" a fost publicat pe o reţea de socializare şi la el au aderat pînă ieri 21.000 de persoane, însă cifra anunţată de administratorul site-ului...

Cînd am scris, în urmă cu puţin timp, că Legea 217/2015 (Legea Antonescu) promulgată de preşedintele Iohannis este o mare încîlceală şi loveşte în cultura română am avut parte şi de reproşuri nu numai de discuţii lămuritoare. Iată că efectul ei a ajuns în...
Editorial Graiul Maramureşului

Sexualitatea se manifestă uneori prin porniri instinctuale, acţiuni impulsive şi viol. Cazul din Vaslui, în care şapte tineri au violat o fată de 18 ani, le-a adus condamnări cumulate de 50 de ani. Cauza principală este lipsa de educaţie sexuală a acestor băieţi. Maturizarea...

Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a aprobat nouă licenţe de concesiune pentru explorarea unor resurse de minereuri, de lignit, ape minerale terapeutice şi de apă geotermală. Pentru stimularea valorificării resurselor minerale, proprietate publică a statului, în urma concursului de oferte publice, A.N.R.M., în calitate...

Este grea, nu e uşoară. Cei născuţi, crescuţi şi trăiţi la oraş, cu satul au contacte ocazionale. O vizită la cunoştinţe poate genera impresii subiective. Oaspeţii reîntorşi acasă îşi amintesc numai de partea pitorească a satului. Natură generoasă, apă din fîntînă, aer curat, linişte...
Editorial Graiul Maramureşului

Legea 217/2015 stîrneşte discuţii "la sînge" între intelectualii de stînga şi de dreapta, mai multe decît la dezbaterea publică anterioară adoptării legii. Această reglementare contra extremismului şi xenofobiei vine din 2002, însă pînă astăzi n-a produs efecte juridice. Acum, prevede pedepse cu închisoarea între...
Editorial Graiul Maramureşului

M-am întrebat, nu de puţine ori, de ce am rămas atît de ataşat de istorie? După atîta răsfoire de cărţi cred că mi-au plăcut poveştile în pruncie, apoi am fost stăpînit de curiozitatea: de unde venim? Noi şi alte neamuri. Încet, încet am deprins...
Editorial Graiul Maramureşului

Am scris nenumărate texte în care îmi arătam îngrijorarea, firească, faţă de subţierea fondului nostru maramureşean. Am ajuns la vîrsta cînd pot face comparaţii. Deoarece mi-am petrecut pruncia şi o parte din tinereţe în ordinea satului. În rigoarea lui. Prin muncă şi sărbători. E...
Editorial Graiul Maramureşului

În vremea marilor migraţii, mulţimile ori popoarele plecau dintr-un loc în altul cu căţel şi purcel. Hălăduiau în căutare de noi teritorii. Cei mai puternici i-au scos pe alţii din istorie. Un fascinant spectacol al lumilor! Acum trăim o altă vreme a migraţiei. Popoarele...
Editorial Graiul Maramureşului

Sunt aşezări în Maramureş în care mi-ar fi plăcut să mă nasc. Deoarece am aflat în ele ceva din misterul omului de a fi, câteva dealuri ce se arcuiesc în suflet ca orizontul şi în primul rând o lume ca un vuiet de fluvii...

Un cititor ne-a cerut date amănunţite despre ceea ce în istorie se numeşte „Tezaurul României de la Moscova”, depus la Kremlin între 1916-1918, în timpul Primului Război Mondial. 1. De ce a fost trimis Tezaurul la Kremlin? După cum se ştie, la finele anului 1916, 2/3...

Dacă este să privim pe cerul politic românesc, constatăm precipitaţii atmosferice aparte, cauzate de contextul actual, când apropierea anului electoral obligă la elaborări de analize, priviri în perspectivă şi punerea la punct a strategiilor adecvate. Aşa a fost de când lumea, aşa va fi...
Editorial Graiul Maramureşului

Nu-i o soluţie să aruncăm cu pietre în toată clasa politică. O spun cu convingerea dobîndită de la oameni isteţi şi chiar implicaţi în maşinăria ei. Că noi, cei care nu am gustat din ceaiul verde, avem păreri care privesc altfel mersul broaştei ţestoase,...
Editorial Graiul Maramureşului

Statul are memorie scurtă, de 3 ani în domeniul fiscal şi 7 ani în penal, după care faptele sînt iertate. Cine spală cu detergent legal faptele împotriva societăţii? Politicienii. Nu le-a dat nimeni acest mandat, nici un alegător cu capul pe umeri n-ar accepta...

În urmă cu şase decenii şi jumătate, în mijlocul satului s-a construit un pod. Un pod cu grinzi de fier. Pe el (şi pe alte poduri), va trece timp de aproape treizeci de ani trenul forestier. De la Sighetu Marmaţiei la Podul Cireşului (Izvoare),...
Editorial Graiul Maramureşului

Trecem printr-o revoluţie a comunicării, de la cuvintele scrise am ajuns în secolul al XXI-lea la tirania imaginii. Totul este imagine digitalizată, bazată pe pixeli. Cu 0 şi 1, trăim într-un univers cotidian al comunicării electronice în masă prin internet. Adaptarea la acest nou...

După 1990, pe scena politică din Maramureş a fost o „erupţie” spectaculoasă, fiind pomenite în catastife peste 40 de filiale, uniuni, alianţe, nuclee politice şi etnice de partid, unele de „apartament” sau „automobil”. Pe atunci, numărul membrilor fondatori era de 251, iar în 2015...
Editorial Graiul Maramureşului

În Codul Muncii, există un capitol privind munca temporară şi au apărut şi la noi firme ce recrutează forţă de muncă temporară, care încheie contracte de muncă temporară, totul este ... temporar, punînd şi mai multă presiune pe lucrători, fără să ţină cont de...
Editorial Graiul Maramureşului

A pleca la muncă în Occident este o afacere, au apărut firme care intermediază pe piaţa forţei de muncă europene, dai un telefon, trimiţi un CV şi pleci la muncă în Franţa cu firma privată A. din Baia Mare (parteneră a unei firme franceze),...

În „Jurnal Secret. Dezvăluiri complete 2003-2009”, criticul şi istoricul literar Alex Ştefănescu aminteşte de o discuţie pe care a avut-o în 13.02.2004 cu prozatorul Eugen Uricaru şi cu poetul Ilie Constantin, în care atmosfera de comunicare „prietenoasă s-a dus dracului”, cînd criticul şi-a spus...
Editorial Graiul Maramureşului

Democraţia înseamnă ca partidele să conducă în alternanţă, putere - opoziţie, cu sarcina de continuă provocare. Dar apar situaţii de criză, cînd ar trebui să se coalizeze şi să facă legi împreună, spre binele comun. În acest caz, democraţia poate să evite autocraţia sau...

În democraţie, românilor, alegerile prezidenţiale le-au purtat numai ghinion. Ce au făcut foştii preşedinţi, pentru popor, am văzut. Ce are de gând actualul preşedinte, începem să ghicim. Deocamdată, pentru el, tace şi face. Vrea palat reamenajat şi salariu triplat. Ca primar, a trăit pe...
Editorial Graiul Maramureşului

Sistemul occidental de învăţămînt fără obligaţii şi sancţiuni este criticat pentru că produce indivizi care nu ştiu ce vor şi ce pot. Cu toate acestea, nu ne mai putem întoarce la sistemul tradiţional de "ordine şi disciplină în clasă", deoarece nu mai corespunde postmodernităţii....

Multă vreme am crezut că tînărul lider al PSD, „cîrlanul”, cum l-a numit Ion Iliescu, sau „pisicuţul” după caracterizarea lui Traian Băsescu, va rămîne, chiar după înfrîngerea de la „prezidenţialele” din toamna lui 2014, un politician hotărît, ferm în declaraţiile şi acţiunile sale de...

Vineri seara, pe la ora când se culcă găinile, primesc un telefon de la un prieten scriitor bine conturat, cu izbânzi recunoscute în poezie şi roman. Îmi comunică o stare de îndoială faţă de un editorial de-al meu. În care comentam câteva idei ale...
Editorial Graiul Maramureşului

Înainte de a pleca în concediu la Neptun, preşedintele Iohannis a promulgat o lege controversată. Cam atemporală. Iniţiatorul ei a fost Crin Antonescu. A fost pritocită în laboratoarele fostului PNL. Trecută spre Cotroceni pe sub poale de pădure. Purtată pe braţe de un  număr...