La propunerea DIICOT, Tribunalul Maramureş a dispus arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 de zile, până în 21 noiembrie 2018, inclusiv, a inculpatului B.V., în vârstă de 71 de ani, cu domiciliul în Baia Mare, cercetat pentru comiterea infracţiunilor de trafic de minori, lipsire de libertate în mod ilegal, act sexual cu un minor şi viol, infracţiuni pentru care legea prevede pedepse cu închisoarea de 5 ani ori mai mare.
Pentru a dispune arestarea preventivă a inculpatului, instanţa a reţinut că, în cauză, există indicii temeinice care să justifice presupunerea că acesta, în perioada martie 2017 – octombrie 2018, pe raza municipiului Baia Mare, beneficiind de sprijinul larg şi contribuţia numitului P.V. (care i-a asigurat locuinţă), a iniţiat şi a desfăşurat în mod coordonat, sistematic, ample activităţi de racolare repetată a patru minore, cu vârste sub 15 ani, în scopul exclusiv de a le influenţa şi de a le determina să practice prostituţia în favoarea lui, întreţinând cu acestea relaţii sexuale, şi a întreţinut relaţii sexuale cu alte două minore, lipsindu-le pe acestea din urmă, în mod ilegal, de libertate.
Hotărârea Tribunalului poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.