Cine a luat premii?
Şapte coruri de parohie din judeţele Maramureş, Satu Mare şi Cluj au înălţat imnuri de slavă spre Dumnezeu şi au trezit sentimente de patriotism în inimile celor care i-au audiat în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în cadrul primei ediţii a Festivalului–concurs “Doxologia – Sus inima, române!” Deşi a fost primul eveniment de acest gen organizat în locaşul de cult, atmosfera a fost una de înaltă ţinută. Participanţii au venit în faţa publicului cu un repertoriu bine ales, dar şi cu o vestimentaţie ce a îmbinat elementele tradiţionale. La final, concluzia a fost că nu se poate vorbi despre un simplu concurs, ci despre o participare la o „Liturghie cosmică”.
În Anul Centenarului Marii Uniri, dirijorul coralei „Doxologia” a Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, prof. dr. Cosmin Lauran, a avut iniţiativa de a pune la cale un festival coral adresat corurilor din parohie. Corurile au fost atent selectate, astfel încât în finală au rămas doar 7 formaţii corale. Juriul a fost pe măsura calităţii evenimentului, fiind alcătuit din specialişti în muzică precum: prof. univ. dr. Cornel Groza de la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, preşedintele comisiei, prof. univ. dr. Gheorghe Neacşu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Piteşti şi prof. dr. Ioan Marius Popa, directorul Festivalului Coral din Orăştie, acolo unde, anul trecut, corala “Doxologia” a obţinut locul I.

Competiţia a fost una strânsă. Fiecare corală s-a străduit să încânte publicul prin prezenţă, dar mai ales prin cântul picurat în inimile iubitorilor de muzică corală. „Marele compozitor Bela Bartok spunea că nu sunt pentru oameni concursurile, ci pentru cai, deoarece implică emoţii foarte mari. Mă bucur că sunt aici. Toţi aţi participat cu multă dăruire şi trăire într-un festival ce sper să înflorească”, a punctat preşedintele juriului, prof. univ. dr. Cornel Groza.
La rândul său, episcopul-vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, PS Timotei Sătmăreanul a asemănat competiţia cu o Liturghie. „Îi mulţumim bunului Dumnezeu pentru această împreună Sfântă Liturghie. În această după-amiază de 20 octombrie ne-am adunat aici să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra noastră prin cântul pe care toate formaţiunile corale l-au aşezat în inimile noastre. Am asistat la o manifestare culturală şi teologică. În capitolul 6 din Vechiul Testament, la prorocul Isaia se spune că îngerii din ceruri, serafimii cântă mereu Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de Slava Lui. Ceea ce îngerii fac mereu în jurul tronului ceresc, faceţi şi dumneavoastră: aduceţi Slavă lui Dumnezeu”, a spus PS Timotei.
Iniţiatorul evenimentului, Cosmin Lauran, s-a declarat mulţumit de modul în care s-a desfăşurat festivalul. El consideră că prima ediţie a fost una reuşită. “A fost un festival reuşit, care şi-a atins obiectivele: popularizarea muzicii corale şi sprijinirea sau încurajarea corurilor de parohie. Sperăm ca la ediţiile următoare să devină un festival naţional, la care să participe formaţii corale din întreaga ţară. Felicitări tuturor corurilor participante. Au fost, cu toţii, la înălţime”, a declarat dirijorul coralei “Doxologia”, prof. dr. Cosmin Lauran.
Festivalul a fost menit să marcheze şi 15 ani de la înfiinţarea coralei “Doxologia” a Catedralei Episcopale “Sfânta Treime” din Baia Mare. În acest context, a fost lansat şi primul CD de pricesne şi muzică laică, “Sus inima, creştine!”. De asemenea, a fost prezentat un film documentar realizat de preotul Paul Palencsar despre corală, producţie care a rememorat momentele importante din viaţa formaţiei corale.
În cadrul evenimentului au fost acordate şi câteva diplome de recunoştinţă unor personalităţi din lumea muzicii maramureşene. Astfel, li s-a adus mulţumire pr. prof. dr. Petrică Aurelian Covaciu, primul dirijor al corului „Doxologia”, dirijorului Iustin Podăreanu, prof. Clara Săcăleanu şi directorului executiv al Asociaţiei „Prietenii Armoniei”, Alexandru Nicolici.
La final, juriul a acordat premiile. Astfel, menţiunile au revenit: Corului Parohiei din Recea (Maramureş), Coralei Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” – Baia Mare (Maramureş) şi Corului „Buna Vestire” – Sighetu Marmaţiei (Maramureş). Premiul al III-lea a fost câştigat de Corul „Voci mănăşturene” – Copalnic Mănăştur (Maramureş), premiul al II-lea a ajuns la Corul Parohiei numărul 1 – Seini (Maramureş), iar premiul I a fost obţinut de Corul „Solemnis” – Satu Mare (Satu Mare). La prima ediţie a festivalului coral, marele premiu a plecat spre Cluj, fiind câştigat de Corala „Diaconia” – Floreşti.