Şefii Uniunii Europene au fost primiţi la Bucureşti cu politeţe maximă, dar în discursurile lor, cu prilejul preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, au îndemnat România să respecte statul de drept şi să nu scadă intensitatea luptei anticorupţie. De mai multe ori în ultimele luni, Guvernul şi Parlamentul de la Bucureşti au fost atenţionate să nu modifice legile justiţiei, să le lase aşa cum sînt… Este un exces de zel politic al acestor politicieni şi nu-i cazul să ne îngrijorăm!
Ar fi anormal să înţelegem lucrurile la fel, căci doar diversitatea de opinii poate duce la progres. De la divergenţe între un stat şi Uniunea Europeană şi pînă la sancţiuni este o cale lungă, pe care preşedintele Comisiei Europene nu mai are timp să o facă, avînd în vedere că urmează alegerile europarlamentare şi conducerea Uniunii va fi schimbată în luna mai 2019. Discursurile celor trei lideri au mers pînă în preajma ameninţării, ceea ce este doar parţial explicabil.
Forţarea instituţiilor unui stat să aprobe sau nu o lege este o acţiune ilegală în exercitarea atribuţiilor unui lider european, căci dreptul Parlamentului României să emită legi în conformitate cu voinţa parlamentarilor nu poate fi negat. În acelaşi timp, legislaţia naţională trebuie să urmeze cursul european, avînd în vedere că dreptul comunitar prevalează în faţa celui naţional.
La o adică, în caz de conflict, neconcordanţa între legile justiţiei din România şi dreptul european trebuie demonstrată în faţa Curţii Europene de Justiţie, procedura fiind deschisă de o plîngere prealabilă a Comisiei Europene. Pînă acolo mai e, aşa că observaţiile europene faţă de legile justiţiei sînt deocamdată recomandări. De vreme ce nici un regulament european nu este încălcat şi nici o directivă n-a rămas neluată în seamă, trebuie să spunem că aceste critici spuse în gura mare sînt recomandări neobligatorii din nici un punct de vedere.
Este adevărat că există o rezoluţie a Parlamentului European, dar are valoare generală şi nu atrage nici o sancţiune. Sarcina statului român în procesul de integrare este să coordoneze justiţia cu cea europeană. Rezoluţiile sînt un instrument flexibil, însă fără să creeze obligaţii juridice. Preşedintele Comisiei Europene a declarat ritos că legea amnistiei şi graţierii ar fi un pas înapoi, dar n-a indicat vreun regulament care o interzice.
Contradicţiile dintre dreptul comunitar şi al României pot fi soluţionate exclusiv pe baza legislaţiei comunitare, nu prin forţă şi agresivitate verbală. Şantajul cu intrarea în spaţiul Schengen şi Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi alte ameninţări nu sînt de drept, nici proceduri din Tratatul de funcţionare a UE. Curtea de Justiţie europeană n-a fost sesizată, iar aceste declaraţii au scop electoral preponderent şi denotă lipsă de responsabilitate.
Partidele de la putere vor fi şi mai atente să-şi întărească baza electorală, după salarii vor dubla pensiile, pentru a-i mulţumi pe alegători, cu riscul de a întîrzia autostrăzile. Partidele din opoziţie, susţinute pe faţă de preşedintele ţării, nu renunţă să blocheze procesul legislativ. Iată în ce situaţie de şah perpetuu ne aflăm!
Ne-am fi aşteptat de la liderii europeni să fie nepărtinitori, am fi vrut să aplaneze conflictul intern (doar parţial au reuşit, preşedintele nu mai cere demisia premierului). Însă domnii Tusk, Tajani şi Juncker au preferat să ţină discursuri care dau bine la alegători şi cam atît. Au fost subiectivi şi nu prea înţelepţi, deşi constată că politicienii români au comportamente distructive, marcate de violenţe verbale, de la preşedinte la partide şi pînă la rezistenţa civică din stradă. Scopul politic al celor trei personalităţi europene a fost străveziu, de vreme ce în loc de ajutor Guvernul a primit palme peste obraz!





























Şefii Uniunii Europene au fost primiţi la Bucureşti cu politeţe maximă, dar în discursurile lor, cu prilejul preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, au îndemnat România să respecte statul de drept şi să nu scadă intensitatea luptei anticorupţie. De mai multe ori în ultimele luni, Guvernul şi Parlamentul de la Bucureşti au fost atenţionate să nu modifice legile justiţiei, să le lase aşa cum sînt… Este un exces de zel politic al acestor politicieni şi nu-i cazul să ne îngrijorăm!
Exces de zel sa fie?
Pai sa ne uitam peste amendamentele prin care PSD-ALDE, UDMR vor sa modifice codurile penale:
“Amendamentul PSD nu prevede prag minim pentru abuzul în serviciu, dar formularea dezincriminează infracţiunea: „Fapta funcţionarului public, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, reglementate expres prin legi, ordonanţe de guvern sau OUG, care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea atribuţiilor astfel reglementate, a unor dispoziţii dispoziţii exprese dintr-o lege, Ordonanţă de urgenţă sau Ordonanţă de guvern, în scopul de a obţine pentru sine, soţ, rudă sau afini până la gradul al II-lea inclusiv, un folos material patrimonial şi prin acesta cauzează o pagubă certă şi efectivă mai mare decât echivalentul unui salariu minim pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei persoane fizice sau juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 5 ani sau cu amendă”.
– Secretizarea dosarelor. Procurorii nu vor mai avea voie să furnizeze nicio informație despre persoanele urmărite penale
– Fără cătușe. „În cursul procesului penal este interzisă prezentarea publică a persoanelor suspectate de săvârșirea unor infracțiuni purtând cătușe sau alte mijloace de imobilizare sau afectate de alte modalități de natură a induce în percepția publică că acestea ar fi vinovate de săvârșirea unor infracțiuni”, este un alt amendament PSD-ALDE.
– Interdicții pentru declarațiile publice. „Înainte de pronunțarea unei hotărâri de condamnare definitive, declarațiile publice și deciziile oficiale provenind de la autoritățile publice nu se pot referi la persoanele suspectate sau acuzate ca și cum acestea ar fi fost condamnate”, se spune într-un amendament formulat de UDMR.
– Intimidarea martorilor/victimelor. Un amendament PSD-ALDE dă inculpaților două noi drepturi: 1. să participe la audierea oricărei persoane de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, să formuleze plângeri, cereri, memorii și obiecțiuni; 2. să poată solicita să fie încunoştinţat de data şi ora efectuării actului de urmărire penală ori a audierii realizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi.
– Amânarea sau anularea măsurilor preventive. „Judecarea cererilor privind măsurile preventive nu poate începe până la momentul la care avocatului nu i se asigură timpul necesar pregătirii apărării și numai după ce judecătorul se asigură că acesta a avut suficient timp pentru parcurgerea întregului material al dosarului de urmărire penală. Încălcarea acestui drept atrage nulitatea absolută a încheierii de dispunere a măsurii preventive”, spune un amendament PSD-ALDE.
– Limitarea mijloacelor de probă. Un amendament PSD-ALDE elimină din lista mijloacelor de probă rapoartele de constatare și „orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege”.
Un alt amendament limitează înregistrările care pot fi luate în considerare. Mai precis, elimină posibilitatea de a constitui mijloc de probă o înregistrare făcută de un martor (dispare din textul alin. 3 art. 139 „orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege”)… la „orice alt mijloc de probă care nu este interzis de lege” ar intra și imaginile surprinse de camerele de supraveghere.
– Îngreunarea condamnărilor. „Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială”, stabilește un alt amendament PSD-ALDE. În forma actuală, se vorbește de „orice îndoială rezonabilă”.
La același articol, un alt amendament PSD-ALDE (dar și reprezentanții PNL au depus unul similar) spune că judecătorul nu-și poate întemeia hotărârea de condamnare „pe declarațiile inculpaților din acea cauză, ale martorilor care beneficiază de exonerare de răspundere pentru faptele denunțate sau pe declarațiile celor care beneficiază de dispoziții legale de favoare pentru declarațiile date în fața organelor judiciare, dacă aceste probe nu se coroborează și cu altele, administrate legal în cauză”.
– Piedici pentru extinderea urmăririi penale. „Convorbirile, comunicările sau conversaţiile interceptate şi înregistrate, pot fi folosite numai pentru probarea faptei ce formează obiectul cercetării ori contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor pentru care s-a solicitat autorizarea de la judecătorul de drepturi și libertăți, restul consemnărilor rezultate din mandatul de supraveghere tehnică urmând a fi distruse în termen de 30 de zile de la obținerea acestora”, stabilește un alt amendament PSD-ALDE.
– Secretizarea datelor financiare. PSD-ALDE propun abrogarea unui alineat care permite procurorului, în caz de urgență și dacă obținerea mandatului ar conduce „la o întârziere substanțială a cercetărilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune în pericol siguranța victimei sau a altor persoane”, să obțină date privind tranzacțiile financiare efectuate sau care urmează a fi efectuate.
De asemenea, un alt text va face ca procurorul să nu mai poată obține date privind situația financiară a unei persoane decât cu încuviințarea prealabilă a judecătorului.
– Fără percheziții. Potrivit unui alt amendament, organul judiciar ar trebui să aibă indicat clar în mandat „obiectele” căutate, în caz contrar atrăgându-se nulitatea actelor procedurale întocmite. La fel ca la interceptări, dacă la percheziție sunt descoperite „obiecte care nu au legătură cu cauza” – aici intrând „orice obiect, suport electronic de date, sau înscris care nu servește ca mijloc de probă pentru dovedirea infracțiunii pentru care a fost autorizată percheziția” – acestea trebuie restituite persoanei căreia îi aparțin.
– Mai puține dosare. În continuarea interdicțiilor stabilite la percheziții, la capitolul percheziții informatice PSD-ALDE vrea să stabilească: „Datele obţinute dintr-un sistem informatic sau dintr-un sistem de stocare a datelor informatice care nu au legătură cu infracţiunea pentru care se efectuează urmărirea penală și pentru care a fost autorizată percheziția în acea cauză se şterg definitiv din copiile efectuate în baza alin. (9) şi nu pot fi folosite în alte cauze penale și pentru dovedirea altor fapte”.
– Fără arest preventiv. Un amendament PSD-ALDE la Codul de procedură penală spune că „Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporala sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal si alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, de terorism şi care vizează acte de terorism, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, ultraj, ultraj judiciar sau o altă infracțiune comisă cu violență si, cumulativ, pe baza evaluării gravitații faptei, a modului si a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale si a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constata ca privarea sa de libertate este absolut necesara pentru înlăturarea unei stări de pericol concret pentru ordinea publica”.
Rezultă că nu vor mai putea fi arestați preventiv autorii infracțiunilor de corupție, evaziune fiscală, spălare de bani, chiar dacă lăsarea lor în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică. De asemenea, nu vor mai putea fi arestați preventiv autorii infracțiunilor contra capacității de apărare a României, infracțiuni de genocid, contra umanității și de război, dacă comit aceste infracțiuni fără violență.
Tot pentru a îngreuna, respectiv elimina măsura arestului preventiv pentru anumite categorii de persoane, un alt amendament PSD-ALDE prevede obligația judecătorului care a dispus măsura arestului preventiv de a-și motiva decizia, „justificând în concret inclusiv modalitatea prin care se înlătură starea de pericol concret adusă ordinii publice”.
– Piedici în anchetă. „Este interzis organelor administrației de stat să furnizeze date și informații din bazele electronice de date la care părțile, experții parte sau avocații părților nu au asigurat accesul, pentru garantarea principiului egalității de arme”, spune un alt amendament PSD-ALDE.
Tot în categoria „piedici în anchetă” intră și un alt amendament PSD-ALDE care stabilește obligația anchetatorilor de a anunța imediat persoana care a dobândit calitatea de suspect. Tot DNA arată că „în acest mod, nu vor mai putea fi administrate mijloace de probă care presupun confidențialitate, precum înregistrările telefonice sau ambientale, percheziții domiciliare sau informatice ori prinderi în flagrant”.
– Piedici pentru redeschiderea dosarelor. În cazul clasării, dosarul va putea fi redeschis doar dacă apar „fapte sau împrejurări noi” și nu mai târziu de șase luni de la luarea la cunoștință a acestora.
– Cine fuge din țară scapă de pedeapsă. Potrivit unui amendament UDMR, „persoana poate fi condamnată în lipsă numai dacă a fost citată legal pentru fiecare fază a judecății sau a intrat prin alte mijloace oficiale în posesia unor informații cu privire la locul și data procesului, a fost informată despre posibilitatea pronunțării unei hotărâri în lipsă, precum și dacă a fost reprezentată de un avocat ales sau desemnat din oficiu și a beneficiat de apărare corespunzătoare în cadrul procesului”.
– Dezincriminarea mărturiei mincinoase. Un amendament PSD-ALDE la Codul penal stabilește că „nu constituie infracțiune refuzul de a face declarații prin care persoana se auto-incriminează, refuzul de declara în sensul solicitat de organele judiciare, modificarea declarației care a fost dată prin exercitarea unor presiuni de orice fel asupra martorului și nici simpla divergență de mărturii în cadrul unui proces, dacă nu există probe directe din care să rezulte caracterul mincinos și de rea-credință, al acestora”.”
Dupa cum se vede clar, gruparea infractionala ajunsa la conducerea Romania cauta pur si simplu sa desfiinteze Justitia, asa ca nu-i exces de zel ci mai degraba profunda ingrijorare si temeinica preocupare.