A crescut gradul de ocupare în poliţie

0
117

De la an la an, creşte gradul de ocupare în poliţie la nivelul judeţului Maramureş. Conform raportului anual prezentat de şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, comisar-şef Liviu-Constantin Grozavu, procentul a crescut în 2019 de la 93 % la 96 %.
Instituţia are prevăzut un număr de 1.043 de funcţii din care 224 de ofiţeri, 781 agenţi şi 38 personal contractual. Anul trecut au fost repartizaţi la IPJ Maramureş doi absolvenţi ai Academiei de Poliţie Al.Ioan Cuza din Bucureşti. Problema care se menţine în privinţa organizării este cea legată de subdimensionarea, în raport cu suta de mii de locuitori, fiind înregistrate 194 de funcţii de poliţişti, sub media la nivel naţional. Totuşi, în ultima perioadă, schema de organizare a mai fost completată. “În ultimul an şi jumătate am făcut eforturi consistente împreună cu colegii de la structura resurse umane încât am reuşit să completăm schema de organizare a inspectoratului prin aducerea unui număr de 114 oameni, din care circa 80 din alte judeţe şi alte instituţii MAI”, a precizat comisarul-şef Liviu-Constantin Grozavu. Datele statistice mai indică faptul că în prezent la nivelul judeţului Maramureş, din totalul poliţiştilor, 781 sunt bărbaţi, iar 224 – femei, în timp ce vârsta medie generală mixtă este de 36,45 ani.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.