Vă mai amintiți de politicianul Nicolae Manolescu? Acum, distinsul critic literar este președinte al Uniunii Scriitorilor din România, director al revistei „România literară”, unde are o rubrică săptămânală. Mai nou, l-au vizitat amintirile politice. Deși mi-am propus să ocolesc acest antic domeniu, politica, ispita altora nu mă lasă indiferent ca jurnalist. Chiar ador părerile unor politicieni despre alți confrați. Domnul Manolescu, fiind un fin cunoscător al mecanismului politic, având, firesc, un mod expresiv de comunicare a faptelor, captează interesul. S-a decis să-și scrie memoriile într-un mod aparte. Sub formă de convorbiri în care un spațiu generos este rezervat vieții sale politice. Titlul i-a fost inspirat de cartea lui Mario Vargas Llosa, „Peștele în apă.” Domnul Manolescu și-a botezat cartea „Peștele pe uscat.”
Llosa își analizează înfrângerea la prezidențiale. Țăranii din Peru, la care candidatul se aștepta să reacționeze primii, nu mai reprezentau decât un procent mic din electorat. Ei se mișcaseră, în valuri, către oraș, ca o coloană de crabi care își părăsesc marea și își iau lumea în cap. Llosa a pierdut prezidențialele, în țara sa, din pricina discursului antipopulist ținut în fața țăranilor, care au votat cu populistul Fujimori. Aventura sa politică, de la începutul anilor 1990, pierderea alegerilor, felul de organizare a campaniei electorale se aseamănă cu situația politică din România postrevoluționară. Peste douăzeci de ani, Llosa primea Premiul Nobel pentru Literatură pentru „cartografierea structurilor puterii, pentru descrierile sale pătrunzătoare, care vorbesc despre rezistența individului, revolta și eșecul său.”
Și acum, cititorul din mine este emoționat de întâlnirea cu marele scriitor peruan, la Universitatea din Cluj-Napoca. Llosa a constatat, după eșec, că literatura și politica se exclud. Scriitorul lucrează în singurătate, are nevoie de totală independență. Politicianul este total dependent, trebuie să facă tot felul de compromisuri, exact pe care scriitorul nu le poate face. Domnul Manolescu și-a început confesiunile în plină pandemie, când privea la televizor cum se perindă figuri de politicieni, jurnaliști, analiști politici și alți cetățeni înamorați de media, care își dau cu părerea despre tot și despre toate. Datul cu părerea, crede distinsul critic literar, este singura instituție națională care funcționează cu adevărat. De aceea mă feresc, în textele mele, să dau sfaturi, ci doar să constat realitatea. Cum o fac și acum.
Domnul Manolescu ne spune că nu are nevoie de moara lor de vorbe goale, ce ne obligă să ne ștergem la ochi de câteva ori pe zi. Aici mă aliez și eu. Revolta și-o exprimă prin arătarea cu degetul. Unii sunt dați cu numele, alții doar sugerați. Așa îl întâlnim pe Caracudi, personajul lui Caragiale, care, la o bere în Cișmigiu, scrie despre ce gândește suveranul. Deosebirea este, zice confesorul, că „Ion Cristoiu își petrece zilele la Biblioteca Academiei, visând la ce gândește Iohannis. Își epatează cu mare morgă telespectatorii.” Dacă șterge cu buretele ecranul, dă peste „alde Călin, fire ruptă dintr-o poveste, care, oricum am citi-o, n-a avut niciodată prea multe pagini. Aici, o solemnitate bățoasă, care maschează cel mai deplin vid ideologic. Ce așteptați de la un liberal care a trădat toate partidele cu care s-a aliat, măturând spectrul politic de la dreapta stângii la stânga dreptei?” Un emul, de ultimă oră al lui Călin Tăriceanu, este Ponta, căruia i s-a făcut dor de zvăpăielile tinereții. Nu sunt uitați nici fostul ministru Budăi, dar nici Marcel Ciolacu.
Pe ultimul îl puteți urmări, „fiindcă gâfâie când vorbește, luându-și pauză de respirație, așa că vorbește, deși nu neapărat gramatical. Se aud destul de des două nume: Orban și Iohannis.” Nu putea lipsi din analiza confesorului Mircea Dinescu „unicul poet capitalist și, totodată, unicul capitalist poet din istoria culinar-literară românească.” Petre Roman, ajuns de blestemul lui Alvin Toffler, cu munca la domiciliu, cu căștile pe urechi „n-are mare lucru de spus ca o țeavă de pușcă pe care nu a trecut niciun glonț.” Nici fostul președinte al României, Traian Băsescu, nu este ocolit. “Pragmatic mai degrabă decât teoretician, cum îl știm, dă peste bot liberalilor la putere și președintelui în funcție, care nu sunt în stare de nimic, dar nu vine cu ceva aplicabil.”
Cartea, în pregătire, a domnului Manolescu, provocată de Daniel Cristea-Enache, se anunță a fi incitantă. Este evocată o perioadă politică despre care s-a scris puțin. Ea se derulează în serial în „România literară.” Episoadele care mă vor capta le voi pune pe portativul meu jurnalistic. Și vom afla de ce fostul candidat la președinția României a rămas un pește pe uscat. Opiniile politice aparțin autorului. De aceea priviți cu atenție ghilimelele din text.
