Luna septembrie a fost o lună a scumpirilor în lanț. Au fost creșteri de prețuri la multe dintre produsele alimentare, dar și la categoria celor nealimentare. Cele mai mari scumpiri au fost la produsele de panificație, dar nu au scăpat de majorări de prețuri nici produsele din carne, lactatele sau cele vegetariene. În topul produselor mai scumpe figurează chiar și berea, potrivit statisticienilor.
Românii au plătit mai mult în luna septembrie pentru produsele de morărit și panificație, în special pentru pâine. Mai mulți bani din buzunar au scos cumpărătorii și pentru cartofi, compoturi, margarină, pește, lapte și brânză. Nu au scăpat de scumpiri nici produsele din carne. În septembrie, carnea de vită a costat mai mult, dar și conservele din carne și preparatele din carne au avut prețuri majorate. În categoria produselor mai scumpe se află și una din băuturile preferate de români, berea, iar la țuică a existat o ajustare ușoară a costului.
Când vine vorba despre produsele nealimentare, cel mai mult s-au scumpit detergenții, cărțile, revistele și ziarele, dar și produsele cosmetice. La servicii, energia termică și transportul aerian conduc topul produselor al căror tarif s-a majorat în septembrie. De asemenea, sunt mai costisitoare financiar serviciile de igienă și cosmetică, îngrijirea medicală, reparațiile auto, reparațiile de electronice și lucrările foto, precum și plata în unitățile hoteliere.