În fiecare an, în preajma zilei de 3 aprilie, jandarmii maramureșeni se alătură campaniei derulate de Jandarmeria Română în parteneriat cu Patriarhia Română “Donează sânge, salvează o viață”.
Astfel, până la mijlocul lunii mai, jandarmii maramureșeni vor fi prezenți la Centrul de Transfuzie Sanguină din Baia Mare și la Spitalul Municipal din Sighetu Marmației, pentru a dona sânge și pentru a contribui prin aceasta la salvarea de vieți omenești.
Anul trecut, jandarmii maramureșeni au participat la 4 campanii de donare de sânge care s-au organizat cu diferite ocazii, dar și individual, atunci când a fost nevoie. Unii dintre jandarmi sunt donatori curenți și au depășit 100 de donări.