Consiliul Local Baia Mare s-a întrunit ieri în şedinţa ordinară a lunii noiembrie. Pe ordinea de zi au figurat 39 de proiecte, plus alte 7 pe borderoul suplimentar. De departe, cel mai important proiect a fost acela de rectificare a bugetului municipiului Baia Mare.
Aceasta a venit în special ca urmare a aprobării din partea Guvernului a sumei de 10 milioane de lei către Municipiul Baia Mare. Practic, este cea mai mare sumă alocată către un municipiu sau oraş, la această rectificare bugetară, prin decizia Guvernului de săptămâna trecută. Totuşi, autoritatea locală speră şi la mai mult. Asta în condiţiile în care o sumă de bani mult mai mare ne-a fost tăiată la început de an, luând drumul capitalei. „Într-un fel, Guvernul României s-a ţinut de o parte a promisiunii pe care am primit-o de la premier. Sigur că ne-am aşteptat la mult mai mult. Sperăm totuşi că va mai fi o altă rectificare la care să primim în principal sumele pe care noi le-am pierdut ca urmare a amputării impozitului pe venitul global, pe care noi l-am avut la finalul anului 2023. Aşa cum ştiţi, la începutul acestui an, 48 de milioane au mers din cota de impozit pe venit global către Guvernul României. Din această sumă am primit înapoi 26 de milioane. Urmează, ca promisiune şi discuţie pe care am avut-o şi în cadrul Asociaţiei Municipiilor din România, ca suma să se reîntregească până la sfârşitul anului şi atunci vom avea posibilitatea să închidem şi noi anul, cel puţin din perspectiva asigurării tuturor serviciilor publice şi a unor cheltuieli restante, să închidem anul cât de cât într-o manieră mai optimistă”, a spus Doru Dăncuş, edilul Băii Mari.
































Vine Crăciunul cu colinde:
Ne dați ori nu ne dați!?
Dăm dacă nu-i furați…
Și PSD votați!
Promitem, suntem frați!
:))