La iniţiativa consilierului local Radu Trufan, în şedinţa de miercuri, 27 august, a Consiliului Local al Municipiului Baia Mare, consilierii au aprobat un proiect de hotărâre inedit. Şi anume ca zona dintre Bulevardul Unirii şi Sala Polivalentă “Lascăr Pană” să devină “Aleea Campionilor.
“În ședința de Consiliul Local Baia Mare de azi (n.r. – miercuri) am avut bucuria să aprobăm proiecte la care am fost inițiator și co-inițiator precum și amendamente propuse.
Este vorba de proiectul de hotărâre privind atribuirea denumirii ”Aleea Campionilor”, aleilor publice care asigură accesul între Bulevardul Unirii și Sala Sporturilor „Lascăr Pană”. Se urmărește realizarea pe “Aleea Campionilor” a unor amprente la sol în stil Hollywood (amprente de mână/picior), însoţite de plăcuţe nominale pentru sportivii din Baia Mare care au avut rezultate remarcabile în carieră şi care au reprezentat cu onoare oraşul nostru în competiţii naţionale şi internaţionale”, a precizat Radu Trufan, consilier local şi iniţiatorul acestui proiect de hotărâre.
.png)































