Importanța mișcării în rândul copiilor, este o temă tot mai actuală, mai ales în condițiile în care tot mai mulți micuți au probleme de greutate. În aceste condiții, unul dintre cele mai recomandate sporturi, care ajută la o dezvoltare armonioasă, este înotul.
În Baia Mare, unii părinți își duc copiii la înot de la vârste extrem de fragede, dar este important ca acest obicei să continue și când copiii cresc.
„Până la cel puțin 18 ani primordial este sportul nu școala. Un copil care face sport de mic va face asta în fiecare zi. Mulți spun că vai, copilul meu nu e motric, dar motricitatea se dezvoltă. Niciun copil nu va merge de bună voie la sport, pentru că are multe alte alternative. Dar aici vine rolul părinților. Dacă vor un copil sănătos atunci îl vor duce la sport, îl vor obliga la început să facă sport, până când copilul se va obișnui cu mișcarea și atunci va merge singur la orice fel de sport. Cei mai mici înotători sunt de 3 ani. Am rămas plăcut surprins pentru că anul acesta am văzut și adulți care au avenit să învețe să înoate, cu antrenorii de la cluburi” – a declarat Sorin Andrei, directorul Complexului Sportiv „Lascăr Pană” Baia Mare.
































Nu există 2 copii la fel! Unul rezistă bine în apă rece și altul dârdâie și are buzele vinete!
„îl vor obliga la început să facă sport, până când copilul se va obișnui”
Îl vor obliga să-i înghețe curu în apa voastră rece!
Unul vine la înot de acasă de la 24 de grade (iarna bine încălzit și echipat), altul stă la 19 grade acasă (poate nu e îmbrăcat și alimentat bine și i-a intrat „frigul în oase”).
Dar există soluție! Sauna pentru copii. E o saună care are temperatura e mai redusă față de o saună normală.
Din viitoarele biletele la 3 ore strângeți banii de o saună pentru copii.
Atunci nu o să mai fie nevoie de „îl vor obliga” (o încurajare neavenită).
Dacă nu știți cum arată sauna pentru copii mergeți la vecinii din vest să vedeți acolo.
Dacă vreți bani nu stați doar cu mâna întinsă la București!
Deschideți sauna și faceți program convenabil pentru adulți.
O oră jumate e bătaie de joc și lipsa saunei e o altă bătaie de joc când apa e rece pentru înot relaxat sau scufundare…
Propun 3 ore și saună la discreție (așa cum e și în alte locuri).
P.S. Dacă va lăudați că aveți așa mulți oameni care vă calcă pragul de ce vă plângeți tot timpul că sunteți lefteri!?