Muzeul sătesc de la Chiuzbaia îşi aşteaptă vizitatorii

1
3562

Valea Chiuzbăii, situată la circa 10 kilometri de Baia Mare, este recunoscută de către oamenii din zonă, şi nu numai, prin vâltorile tradiţionale, dar şi ca loc de agrement, mulţi băimăreni şi băisprieni mergând acolo la iarbă verde, datorită peisajului de vis. Ce nu ştie multă lume însă, este faptul că localitatea mai are şi un muzeu sătesc, deschis de un localnic. Romică Breban, acum în rezervă, este un fost poliţist pasionat de lucruri vechi. Acestea ţin atât de tradiţia satului în care s-a născut şi copilărit, cât şi de minerit, omul lucrând şi în acest domeniu la începutul carierei.

Astfel, Romică Breban a început să colecţioneze lucruri vechi încă de prin anii ’80. Când a văzut că nu mai are loc unde să le depoziteze, acestea fiind împrăştiate prin toată casa şi gospodăria, s-a gândit să le adune într-un singur loc, în aşa fel încât ele să poată fi văzute şi de prieteni. Nu a mai stat pe gânduri şi şi-a transformat casa veche, bătrânească, în care a copilărit, într-un mic muzeu: „De circa 30 de ani am început să colecţionez tot felul de obiecte vechi, în special de minerit. Am lucrat doi ani de zile în mină în tinereţe, aşa că ştiu cu ce se mănâncă mineritul. Apoi am adunat şi piese de la războiul de ţesut: sucale, torcătoare, dăpănătoare, ticlazău, adică fierul de călcat de tip vechi, pe bază de cărbune. Cu ăla îmi călcam pantalonii când eram fecior. Îmi amintesc tare bine că înainte de a merge la biserică mă punea mama să-mi calc pantalonii cu ticlăzău de pe marginea fiteului, a sobei adică. Deci toate obiectele vechi le-am adunat în timp. Aveam toate aceste lucruri vechi, colecţionate de-a lungul anilor, împrăştiate peste tot, aşa că m-am gândit ca să le strâng într-un singur loc, să le pot arăta prietenilor, celor interesaţi. Altfel nu puteam să-i port prin toată casa şi gospodăria să le vadă. În consecinţă, m-am hotărât să le expun în casa bătrânească, ce e de vară, şi a fost făcută de tatăl meu. Aşa că am împărţit spaţiul în două, făcând o cameră pe bază de tradiţie a satului, port popular din Chiuzbaia, atât de femeie, cât şi de bărbat. Mai am în ea gube, un război de ţesut, care este funcţional şi se pot face pe el tot felul de ţesături. Inclusiv leagănul vechi de peste 70 de ani şi în care m-a legănat mămuca mea îl am. Mai am cântare vechi, balanţe, oale, covată în ce frământa mămuca aluatul, cioplită în lemn cu barda. A doua cameră a micului muzeu este bazată pe minerit. Aici am lămpi pe bază de carbit, cască de miner, o colecţie de flori de mină de diferite forme, mărimi şi compoziţii precum cristale. Am şi ceva meteoriţi acolo. De asemenea, am adunat foarte multe scule de tâmplărie folosite în minerit, de genul ciocanelor de săpat în stâncă şi am chiar un perforator cu care se făceau găurile în abataj, la înaintări şi unde se introducea mai apoi dinamită. După ce aceasta exploda şi roca se desprindea din peretele galeriei, se exploata minereul ce era scos la lumina zilei de către mineri cu carele, cu vagoneţii. Deci după ce am lucrat acolo, pot spune că mineritul era frumos, dar să-l vezi din afară, nu din interior. Toate acestea m-au făcut să adun lucrurile astea şi să deschid un mic muzeu, lucru care m-a făcut foarte fericit. L-am inaugurat doar anul trecut, de ziua mea, când am împlinit 65 de ani”, ne-a explicat Romică Breban.

Muzeul are nevoie de promovare

Romică Breban, alături de colecţia sa de flori de mină şi pietre prieţioase
Romică Breban, alături de colecţia sa de flori de mină şi pietre prieţioase

Cu toate că a avut ceva vizitatori de la deschidere şi până în prezent, micul muzeu sătesc duce lipsa promovării. Acesta este şi motivul pentru care proprietarul s-a gândit la un plan de a-l face cunoscut: „Vizitatori sunt cei care m-au mai văzut prin ziar, pe la TV. Ei vin că sunt curioşi să vadă muzeul deschis chiar în gospodăria mea. Copii au mai fost la muzeu, însă încă nu l-am promovat exact aşa cum trebuie. Probabil că voi pune un indicator şi la intrare în Chiuzbaia, la drumul principal, ca cei care vin în localitatea noastră să vadă că există un muzeu pe care îl pot vizita. Şi în faţa porţii cred că voi pune un banner. Am vorbit şi cu cineva de la muzeu să mă promoveze. Probabil că voi face şi un site on-line cu muzeul sătesc de la Chiuzbaia, dar toate astea acum le gândesc, să văd varianta cea mai bună”, a mai precizat Romică Breban. El spune că anii trecuţi a cerut şi sprijinul autorităţilor din Baia Sprie în demersul său, însă nu l-a primit. Acum speră la o mai bună colaborare cu noua conducere a administraţiei locale din oraş. Cât despre muzeu, doritorii îl pot găsi foarte simplu: el este situat către capătul satului Chiuzbaia, pe partea dreaptă. Toată lumea din sat îl ştie şi îi poate îndruma pe turişti uşor până acolo.

1 COMENTARIU

  1. Intrun spatiu restrans, am vazut mai multe decat la muzeul satului, si mai bine conservate.Gazdele sunt foarte amabile si fac totul din pasiune.Odata intrat in casuta aia parca te intorci in timp si chiar miroase ca la bunica acasa.Am trait o experienta interesanta.Recomand…

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.