… Drumul îşi face loc prin pădurea colorată, încolăcindu-se printre copacii care veghează asupra lui, suflând aerul proaspăt şi pur al munţilor.
S-ar părea că nu mai există nimic ce să-ţi încânte privirea mai mult decât atât, însă nu peste mult timp drumul coboară şi te întâmpină măreţul vârf crestat care stă cocoţat la mari altitudini, se înalţă parcă spre cer pentru a-i mulţumi Creatorului că l-a aşezat pe acel tărâm de poveste.
Dar drumul nu se opreşte, lasă în urmă piscul falnic al muntelui şi păşeşte încrezător înainte, unde este acompaniat de susurul izvorului rece, care se înghesuie pe marginea lui şi curge lin şoptind drumeţilor „drum bun”.
La poalele cetăţii falnice se întinde enigmatic Deseştiul, satul meu natal, leagănul copilăriei mele, locul în care am fost cea mai fericită. Cu oameni calzi şi primitori.
Satul meu natal este un spaţiu sacru, un sat cu oameni credincioşi şi înţelepţi, care au transmis mai departe bunele lor învăţături. Mi-au rămas întipărite în minte şi în suflet chipul bunicii, despletită seara în faţa icoanei, rugăciunea ei şoptită, credinţa ei nestrămutată, blândeţea şi bunătatea din ochii ei şi răbdarea pe care o avea seara, când, deşi obosită, se aşeza pe scări pentru câteva clipe de poveşti cu mine…
Şi uite aşa, îţi redescoperi liniştea din adâncul sufletului şi simţi că pluteşti spre alte dimensiuni de poveste. Toate aceste minunăţii ale Deseştiului vor dăinui în timp, deoarece, aşa cum afirma şi marele poet Lucian Blaga, şi eu cred că veşnicia s-a născut la sat.
Loredana HOBAN
