Am fost bucuros să pot reuni, alături de poetul şi jurnalistul Gheorghe Pârja, un număr de poeţi maramureşeni aflaţi în plină activitate, la invitaţia organizatorilor celui de-al nouălea simpozion de „Cultură şi civilizaţie românească în Maramureş” de la Săliştea de Sus (13-14 august 2017). Acest adaos de poezie a fost, cred, inspirat, căci a adăugat o pată de culoare şi o reverberaţie aparte în spaţiul unor cercetări axate în principal pe istoria acestor locuri şi a permis contactul direct cu poezia actuală de calitate spre care căile de acces s-au tot îngustat în ultimii ani. Nume şi stiluri diferite s-au putut confrunta astfel într-o mică competiţie destinsă şi amical-afectuoasă, alăturând poeme cu sunet mai „tradiţional” şi o tematică mai direct legată de reperele de peisaj natural şi spiritual ale locului, şi altele în care acestea apăreau ca motive nostalgic-recuperatoare, de la anumite distanţe geografice şi trecute prin filtre culturale diversificate.
Poeţi activi în locurile de baştină, cu implicări fructuoase în viaţa culturală maramureşeană, organizatori de manifestări cu ecou mai larg, au putut intra în dialog cu confraţi angajaţi în viaţa universitară transilvană, ca slujitori deopotrivă ataşaţi creaţiei de anvergură naţională. În faţa unui public numeros şi receptiv, şi-au rostit poemele, cu prezentări succinte ale „moderatorului” care eram. Gheorghe Pârja, născut la Deseşti în 1950, scriitor apreciat de voci prestigioase ca Nicole Breban sau Gheorghe Grigurcu, pentru o poezie care păstrează „calmul poetic al liricii româneşti”, asociind date ale spaţiului natal cu „rafinamentul modernist” al expresiei; ori Gavril Ciuban (n. 1951, Vişeu de Sus), la care „raiul naturii” păduratice unde a trăit ani mulţi apărându-şi o singurătate binefăcătoare, se îmbină cu impulsuri ironice şi reacţii la actualitatea imediată îndeajuns de agitată. Au urmat la cuvânt doi poeţi apropiaţi ca sensibilitate şi mod de a scrie, calificabili ca
autori de inspiraţie „livrescă”, din speţa „cărturarilor”, Vasile Igna (născut în 1944 la Ardusat, dar asimilat de câteva decenii de Clujul intelectual, şi George Achim (Şomcuta Mare, 1960), profesor la Universitatea băimăreană, cel dintâi instalat într-o emblematică „provincie a cărturarului”, dar sensibil, cu mare rafinament, şi la impresiile oferite de „grădinile” şi „orbitele” lumii din imediata apropiere, cu urme când luminoase, când tulburate de „starea de urgenţă” a spiritului solicitat de dramele lumii noastre; al doilea, atacând cu subtilitate convenţiile poeziei, însă şi inspirat evocator al universului rural din care s-a desprins, într-un ciclu ca Marmaţia, în care reînvie o lume de album familial şi de societate ţărănească tradiţională. Prin Vasile Muste (Coruieni, 1956), am ascultat vocea unui poet care citeşte, cum spune undeva, şi „cărţile de iarbă ale părinţilor”, fiind un melancolic şi un elegiac, dar ştie
să se detaşeze şi el, inventiv, de formele osificate ale limbajului liric; Echim Vancea, (n. 1951, Năneşti), autor foarte productiv, a propus un discurs poetic degajat, între gravitate şi ironie, de o remarcabilă mobilitate a fanteziei, marcată şi de experienţa îndelungată de trăitor printre cărţi (ca director al Bibliotecii din Sighetul Marmaţiei). Din generaţia tânără, Cosmin Perţa (de obârşie din Vişeu de Sus, editor, acum, la Bucureşti, a adus ceva din sensibilitatea poetică recentă, ce tinde să apropie cât mai intim scrisul de experienţa de viaţă imediată. Am citit şi eu câteva poeme, alese printre cele în care înregistram pagini de cărţi cu „nucii din valea Chioarului” ori reînviau amintit din copilăria şi adolescenţa trăite în „livada bunicilor” din Mireşu Mare, satul în care am venit pe
lume în anul 1941). La sfârşitul fiecărei secvenţe de lectură, poetul Lucian Perţa, tatăl lui Cosmin, născut la Gâlgău-Sălaj în 1953, dar aşezat de multă vreme la Vişeu de Sus, a intervenit cu replici parodice foarte inspirate la câte o poezie „impusă” ca text ce urma să fie comentat umoristic, înviorând astfel atmosfera ce risca să devină prea solemnă… Am regretat, cu această ocazie, absenţa cunoscutului poet Ioan Es. Pop (născut la Vărai-Chioar, în 1951), angajat într-un eveniment cultural din străinătate, ce debutase spectaculos cu versurile din Ieudul fără ieşire în 1994…
A fost, aşadar, o întâlnire cu voci reprezentative ale scrisului de sorginte maramureşeană dar cu un mult mai larg ecou în spaţiul românesc, ce mi se pare a se fi încadrat armonios şi expresiv în ansamblul amintitului colocviu de la Săliştea de Sus, ca şi în peisajul splendid al locurilor. Ar fi frumos ca asemenea ieşiri ale poeziei în lumea mare-mică în care se mai poate face auzită să fie mai numeroase. Atenţia cu care a fost întâmpinată acum dă bune speranţe de viitor.
Ion Pop
