În parcursul istoric, omenirea s-a organizat în civilizaţii şi un număr mic de lideri au beneficiat de informaţii. Unii istorici dezvăluie „realitatea” evenimentelor, dar adesea le lipsesc dovezile. Astăzi, comunicarea şi evenimentele se succed atât de rapid şi sunt atât de numeroase, încât devine imposibil să medităm la toate. În acest amalgam, cetăţeanul se îndepărtează de esenţial, priveşte aisbergul de deasupra apei, fără să-şi pună întrebări ce se află dedesubt. Partea aflată în ocean rămâne un mister, dacă nu înţelegi flotabilitatea, traiectoria şi finalitatea în ansamblu.
Pentru a aprecia informaţia la nivelul adevărat, trebuie să dispunem de un anumit timp, răbdare şi instruire. Urmărind procesul desfăşurării evenimentelor din România post-decembristă, observ că acestea curg ameninţător, trăim într-un conflict intern, furia cetăţenilor împotriva altor cetăţeni este din ce în ce mai evidentă şi violentă. Ţara este condusă de „haite de lupi” (politicienii). Charles Maurras a spus adevărul ,,politica mai întâi”, deci politicienii trebuie să facă politici clare, coerente şi în folosul celor mulţi, altfel ne împungem ca berbecii. Un om politic cu har este ca o locomotivă pentru un tren. El face posibilă legea şi existenţa în comun a oamenilor, prin spiritul lui organizatoric şi legiuitor. Într-o ţară în curs de reconstrucţie sunt necesare sacrificii, nu privilegii. Păcatul comis de politicienii noştri, votând pensii speciale, salarii babane, trebuie să răspundă cel puţin unei interogaţii: În virtutea căror criterii apreciază ei că ar fi de preferat să acorde privilegii? Din raţiuni de stat, nici vorbă. Pentru sacrificiile unor categorii pe altarul iubirii de neam şi ţară, nici pe atât. Eu cred că este un exerciţiu exagerat al puterii pe care o posedă totuşi efemer. Este tăbărârea hoardei paternale învinse de propriile slăbiciuni şi defecte. Doar bolşevicii nu-şi făceau scrupule privind respectarea principiilor de dreptate socială, de vreme ce, potrivit ideologiei lor, ordinea de drept era considerată ,,burgheză” nu ,,revoluţionară”.
Marea tragedie a epocii pe care o trăim este aceea că mai mult de un sfert de secol puterea pesedistă a făcut experienţe pe români, care au costat vieţi omeneşti şi destine zbuciumate a milioane de cetăţeni. Acestor conducători nimeni nu le-a furat nimic, dar ei au stricat ţara, prestigiul şi istoria. Cine i-a oprit pe aceşti lideri să nu scoată ţara din marasmul economic şi educaţional? Procesul de distrugere se pare că nu s-a încheiat. Acum pregătesc un al doilea asalt, dar nu cred că o să mai reuşească. O societate este judecată după nivelul ei de dezvoltare şi după nivelul de trai al cetăţenilor, iar penuria de bunuri şi împărţirea lor neechitabilă sunt imuabile şi fac posibile deznădejdea, haosul şi revolta.
În Biblie, Isus foloseşte termenul de făţarnic, ca o grea insultă, ca ,,mormânt văruit”. Oamenii înşelaţi devin neîncrezători, obosiţi şi iritaţi. Dezgustul de tot ce văd în jurul lor îi scoate din ritmul firesc al vieţii, beneficiind doar de ,,siguranţa îndelungată a durerii” (Emil Cioran). Înţelegând patologia suferinţei, întreb: Quo vadis, România?
Teo MOLDOVAN din Sarasău
