Acţiuni în cascadă pentru reducerea accidentelor rutiere
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Maramureș, în colaborare cu polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Sălaj, au desfășurat o acțiune, pe raza ambelor județe, în scopul reducerii victimizării populației prin accidente rutiere, produse pe fondul încălcării regimului legal de viteză sau a neadaptării acesteia...
Sorina Pintea, condamnată la închisoare cu executare
Curtea de Apel Cluj a respins apelul formulat de Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost director al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare la sentința din prima fază procesuală (fond) prin care fusese condamnată la închisoare pentru luare de...
Educația copiilor – prioritatea autorității locale din Tăuții-Măgherăuș
Administrația publică din Tăuții-Măgherăuș se axează, tot mai mult, în ultima perioadă, pe dezvoltarea cât mai bună a viitorului orașului: copiii. Acesta este și motivul pentru care cele mai multe investiții au la bază nevoile lor.
„Copilăria nu este doar o etapă din viață, ci...
Caz clinic rar întâlnit, rezolvat în Spitalul de Recuperare Borșa
Reprezentanții Secției de Chirurgie din cadrul Spitalului de Recuperare Borșa au prezentat cazul unui pacient care a ajuns la unitatea medicală cu o afecțiune foarte rar întâlnită și care a fost rezolvat cu succes. Pacientul, în vârstă de 73 de ani, a fost operat...
Atacul de panică • „E o formă care îți reamintește toate deciziile proaste pe care le-ai luat”
După pandemia de coronavirus, multe persoane au ajuns să sufere de anxietate sau chiar de depresie. În cazul anxietății, simptomele pot fi „confundate” cu un dezechilibru al organismului, motiv pentru care sunt necesare o serie de analize medicale.
„Anxietatea seamănă foarte tare ca simptomatologie cu...
În Bogdan Vodă • Școală în reabilitare, centre pentru copii și vârstnici
Comuna Bogdan Vodă are în lucru un centru de zi pentru copiii expuși, cu finanțare PNRR. La fel, se reabilitează școala Bocicoiel care nu mai avea copii, dar acolo ființau un cabinet medical și poșta, se va aduce și o farmacie. S-a dat și...
Premieră la Aeroport • Zboruri din Baia Mare spre Tunisia!
Aeroportul Internațional Maramureș marchează o premieră. Pentru prima dată, pasagerii pot zbura direct către Monastir, Tunisia – o destinație exotică, renumită pentru plajele sale spectaculoase, apele turcoaz și atmosfera relaxantă.
Astfel, zborurile au început și sunt operate săptămânal, în fiecare zi de marți, oferind turiștilor...
Drumuri în lucru, în Baia Sprie
Orașul Baia Sprie are finanțare deschisă prin Saligny pentru rețea de gaz spre Chiuzbaia, dar și pentru modernizări pe 7 străzi cu 11 tronsoane, în oraș, dar și pe drumul de la Chiuzbaia până la mănăstire. Alte drumuri sunt în licitație la ADR Nord...
Serviciul de Ajutor Maltez Baia Mare • Voluntarii se pregătesc pentru Festivalul Outdoorz
Voluntarii de la Serviciul de Ajutor Maltez Baia Mare se pregătesc pentru Festivalul Oudoorz unde membrii echipajului de prim ajutor vor veghea la siguranța participanților și vor desfășura activități de informare preventivă și sesiuni demonstrative în vederea acordării primului ajutor de urgență.
„Vom avea ocazia...
„Orașul din inima mea”, un succes pentru al zecelea an!
10 ani de „Orașul din inima mea” – un proiect de suflet creat de doi dascăli vizionari ai Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” din Baia Mare. Astfel, acum un deceniu, profesoarele Ioana Popovic și Delia Petcaș au plantat o sămânță care a prins rădăcini adânci:...
Probleme în alimentarea cu apă a cetățenilor din Gârdani
Autoritățile locale au făcut un anunț în atenția utilizatorilor rețelei de apă potabilă din comuna Gârdani. Astfel, Serviciul de Utilități Publice Gârdani îi îndeamnă pe locuitori să utilizeze responsabil apa potabilă pe perioada verii.
Asta deoarece deja există probleme legate de deficitul de apă din...
O ia lumea razna! Furt de troiță din Calea Crucii și din cutia milei, la Groșii Țibleșului
Odată ca niciodată, comunitatea din Groșii Țibleșului, foarte credincioasă, una din eternii binefăcători și sponsori ai mănăstirii Rohia, era șocată de o scenă nelalocul ei: un localnic beat a intrat noaptea în bisericuța romano-catolică și a adormit acolo. Nu voia să fure. Poate să...
Ziua Mondială fără Tutun • Educație pentru sănătate în școlile din municipiul Baia Mare
Ziua Mondială fără Tutun a fost marcată, la începutul acestei săptămâni, în unitățile de învățământ din municipiul Baia Mare, printr-o serie de activități organizate de către personalul de specialitate din cadrul Serviciului Medicină Școlară și Universitară din subordinea Direcției de Asistență Socială (DAS) Baia...
În Maramureș • Număr record de cazuri de rujeolă, înregistrate anul trecut
Reticența unor părinți de a-și vaccina copiii are consecințe. Un exemplu îngrijorător îl avem în cazul rujeolei, unde județul nostru a înregistrat o explozie de cazuri în anul 2024. Asta după ce, trei ani la rând, nu s-a raportat niciun caz nou.
Mai exact, conform...
Directorul ADI Apă-Canal, la întâlnirea Patronatului Serviciilor Publice
Reprezentantul ADI Apă-Canal Maramureș s-a deplasat, zilele trecute, la întâlnirea Patronatului Serviciilor Publice. Asta pentru a găsi răspunsuri la mai multe probleme cu care instituția se confruntă.
„Recent, am participat la Conferința națională organizată de Patronatul Serviciilor Publice, desfășurată la Tulcea. Conferința a reunit directori...
Controale la cetățeni implicați în infracțiuni de contrabandă
Polițiștii de frontieră au efectuat mai multe percheziții în județele Satu Mare și Maramureș, care au vizat mai mulți cetățeni implicați în infracțiuni de contrabandă. Au fost ridicate în vederea confiscării aproximativ 4.000 pachete de țigări, de diferite mărci.
Miercuri, 4 iunie, polițiștii de frontieră...
Avalanșă de taxe și impozite discutate de partide, pentru resuscitarea bugetului
Reprezentanții partidelor pro-europene au discutat măsurile fiscale ce ar avea ca scop resuscitarea bugetului de stat. Au fost avansate variante dure de taxe și impozite, precum și introducerea unora noi. Printre subiectele de discuție s-a aflat și privatizarea unor importante companii de stat, variantă...
Percheziții în Baia Mare • Sunt vizate infracțiuni în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, joi, 5 iunie, polițiștii maramureșeni din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea unui procuror, au pus în executare 4...
Cercetări la Drusal Baia Mare, într-un dosar de înșelăciune și delapidare cu consecințe deosebit de grave
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, miercuri, 4 iunie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bihor, sub supravegherea unui procuror, au pus în executare 2...
Cum verifici dacă un cazinou online este legal în România
Sloturile video și alte jocuri de casino precum ruletă, blackjack și baccarat au devenit resurse de divertisment și pe internet, în categoria gambling. Jocurile de cazinou sunt acum mult mai ușor de accesat, oricând și de oriunde, mai ales dacă sunt folosite dispozitive mobile.
Nu...
















































