Echipajele de jandarmerie de pe raza judeţului Maramureş, în perioada 7-9 august, au surprins şi sancţionat mai multe persoane care au încălcat  prevederile legale, fiind aplicate un număr de aproximativ 25 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 6.000 lei. Scandal aplanat de jandarmi Un echipaj...

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor a semnat ordinul nr. 77 din 15 iulie 2015, care modifică şi completează normele de funcţionare a tîrgurilor de animale vii. De acum, în tîrgurile ţărăneşti vor putea fi vînduţi şi porci crescuţi în fermele comerciale....

Dr. inginer Melania OLTEAN (tel. 0262-223419) ne transmite buletinul de avertizare nr. 31, prin care îi informează pe gospodari că a apărut generaţia a doua a dăunătorului: Omida păroasă a dudului (Hyphantria cunea Drury). Dăunătorul are o polifagie pronunţată, atacînd peste 200 de specii...

Federaţia Crescătorilor de Bovine din România (preşedinte dr. Claudiu Frînc, fermier din Seini) a organizat Congresul internaţional al rasei Bălţata românească, în perioada 7-8 august 2015, la Tîrgu Mureş. Din Maramureş au participat 12 fermieri (3 din comuna Băseşti, 1 din Vima Mare, 2...

În atenţia agenţilor economici care desfăşoară activităţi de producţie, comercializare, depozitare, ambalare, transport produse alimentare de origine nonanimală, de pe raza judeţului Maramureş. Începînd cu data de 10 august 2015, activitatea de control oficial în domeniul siguranţei alimentelor de origine nonanimală se va desfăşura...

Medicii veterinari au încheiat campania de supraveghere a pestei porcine clasice, acţiune suportată integral din bugetul DSVSA Maramureş. Au fost prelevate 3.458 de probe de sînge, din 1.125 de exploataţii nonprofesionale (gospodării), din localităţile aflate la mai puţin de 3 km distanţă faţă de...

Inspectorii veterinari de stat din Maramureş au controlat în luna iulie 2015 un număr de 22 de unităţi de alimentaţie publică, 4 unităţi de tip catering, 2 cofetării, 3 laboratoare de cofetărie, 4 pensiuni turistice, 14 supermarketuri şi 14 magazine alimentare. Nu au găsit...

Pictorul şi sculptorul popular Ioan Borlean, absolvent al Facultăţii de Geografie a Turismului este preşedintele Fundaţiei OVR Agro-Tur-Art, animatoarea dezvoltării durabile a localităţii Vadu Izei. La pensiunea sa (Casa tradiţională Borlean), au fost cazaţi săptămâna trecută preşedintele OVR International, Michele De Bracke împreună cu...

15 copii romi de la şcoala gimnazială din Finteuşu Mic sînt răsplătiţi astăzi (11 august), pentru rezultatele foarte bune obţinute la învăţătură, cu o ieşire, la piscina din Satulung, sponsorizată de Gabriel Zetea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş. Cu acest prilej, copiii vor fi...

Asociaţia „Grupul de Acţiune Locală Mara-Gutâi” organizează în perioada 11-12 august 2015 al doilea eveniment de informare şi schimb de bune practici asupra rezultatelor, a stadiului de implementare a Strategiei de Dezvoltare Locală, precum şi asupra studiilor zonei GAL Mara-Gutâi. Evenimentul are loc în...

Sîmbătă, 8 august, la ora 14.50, dispeceratul ISU Maramureş a fost anunţat despre faptul că o persoană ar fi intrat într-un bazin cu apă din incinta  societăţii comerciale Cuprom din Baia Mare şi nu a mai ieşit. La faţa locului s-au deplasat militarii Detaşamentului...

Reprezentanţii pensio­narilor din judeţ aşteaptă ca, în luna septembrie, să se întîlnească cu parlamentarii de Maramureş pentru a le expune cîteva din problemele cu care se confruntă persoanele vîrstnice. „În primul rînd, vrem să discutăm despre valoarea punctului de pensie, stabilită la 45% din salariul...

Joi, 13 august, la se­diul asociaţiei CAS­PEV Baia Mare (str. Săsarului 3), va avea loc un spectacol prilejuit de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Programul artistic va de­-buta la ora 12. În 23 august, membri ai asociaţiei vor susţine un alt spectacol, la Casa de cultură...

Numărul împrumutu­ri­lor de la Casa de Ajutor Reciproc (CAR) a asociaţiei CASPEV a crescut în ultima perioadă, semn că pensionarii au ne­voie de bani pentru a se deplasa în concedii şi pele­rinaje. „Doar în luna iulie, 70 de persoane au solicitat împrumuturi, iar sumele pe...

În urma procesului de înscriere în grupul ţintă II al Proiectului "PECAFROM- Promovarea egalităţii de şanse în cariera universitară şi academică pentru femeile din România"- desfăşurat în perioada 29 iulie - 5 august 2015 - nu s-a întrunit numărul minim de persoane necesar formării...

Incompetenţa lui Ponta şi PSD, confirmată la nivel internaţional. România are parte de o guvernare ineficientă şi neproductivă, ce are în prim-plan un premier urmărit penal, pentru care funcţia şi luptele interne din PSD sunt mai importante decât soarta ţării. Guvernul Ponta a crescut...

Deputatul Cornelia Negruţ s-a interesat despre întârzierile majore ale investiţiei de reabilitare a DN 18 Moisei-Iacobeni, printr-o interpelare adresată directorului Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Narcis Ştefan Neaga. Dar  la interpelarea parlamentarului de Maramureş a răspuns fostul ministru al Transporturilor, Ioan...

Senatorul PSD Liviu Pop a fost primul maramureşean care a semnat petiţia “România cere Schengen”, iniţiată de PES Activists România, campanie la care s-a alăturat şi Organizaţia PES Activists Maramureş. Potrivit senatorului Liviu Pop, aderarea României la spaţiul Schengen rămâne unul dintre principalele obiective politice,...

Floare de colţ sau Floarea reginei este o plantă erbacee care creşte şi în Munţii Maramureşului şi Munţii Rodnei. Fiind frumoasă şi rară, Floarea de colţ este declarată monument al naturii din anul 1933 şi este ocrotită prin lege. Cantautorul Ducu Bertzi a compus...

- informaţii furnizate de conf. univ. dr. Constantin CUCOŞEL, preşedintele Filialei Maramureş a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România - Prin Ordinul nr. 773/1 iulie 2015 emis de Ministerul Finanţelor Publice, publicat în Monitorul Oficial nr. 509/9 iulie 2015, a fost aprobat Sistemul...