Într-un cadru festiv, la sediul Fundaţiei Hope and Homes for Children (HHC) România, a avut loc, luni, 21 decembrie 2015, un eveniment deosebit. Un număr de 26 de copii şi tineri cu rezultate excepţionale la învăţătură sau diverse discipline sportive, sprijiniţi de HHC România, au primit burse a câte 1.000 de lei fiecare, din partea BRD-Groupe Societe Generale.
Cei 26 de copii şi tineri, din judeţele Maramureş, Iaşi, Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Neamţ, s-au remarcat obţinând premii deosebite la concursuri şi olimpiade naţionale la diverse discipline şcolare sau sportive, de la biologie, matematică, literatură, pictură şi muzică, până la dans sportiv, canto, tir, karate, gimnastică artistică sau schi. Ei sunt cuprinşi în programele de prevenire a abandonului şi sprijin pentru copii şi tineri ale HHC România şi provin din asistenţă maternală, plasamente la bunici, program de prevenţie şi familii monoparentale.
Totodată, în prag de sărbători, 1.000 de copii au primit cadouri, după ce au trimis scrisorele Moşului cu ce şi-ar dori fiecare. În acest sens, toţi angajaţii BRD s-au transformat în ajutoarele lui Moş Crăciun, făcând tot ce au putut pentru a le îndeplini dorinţele: „Le suntem foarte recunoscători partenerilor noştri de la BRD şi le mulţumim pentru tot sprijinul pe care ni-l acordă. Acest gest înseamnă foarte mult pentru copiii cuprinşi în programele noastre şi mai ales pentru aceşti tineri excepţionali, care au astfel şansa să-şi urmeze visele şi să aibă un alt destin”, a declarat Otto Sestak, Director Naţional al HHC România. (o.m.)