Am învăţat de la cei luminaţi că suntem o naţiune temeinică. Un neam vechi, ne spuneau protocroniştii. Eventual, cel mai vechi. Noi am avut, mai ales, victorii în istorie. Înfrângeri, aşa, din greşeală. Un intelectual distins, care promitea o activitate de istoric al ideilor şi filozofiei, a publicat un articol, prin anul 1970, care a devenit o „rachetă cu multe trepte şi focoase”. Deviza lui a fost: Nu doar că am fost singurii, dar am fost şi primii care…
A fost o viziune ridicolă, de care ne-am dat seama şi noi, cei tineri, că se exagerează. Că nu am avut o istorie festivă. Edgar Papu, despre el este vorba, nu era un naiv. Dar a format un curent fals, la care au aderat semidocţii şi impostorii. Parte dintre ei i-am cunoscut şi mulţumesc cerului că nu am fost contaminat de ei. Protocronismul a fost o derută. Cred că nici ei nu credeau în ce spuneau. Am simţit nevoia să fac acest ocol tocmai pentru a nu cădea în capcane în privinţa cinstirii Centenarului. Istorici lucizi spun că trebuie să ne ferim de laude ditirambice despre „genialitatea şi unicitatea noastră de daci verzi, vechi de când lumea, de inventatori ai scrisului universal, de latini înainte de romani, de creştini înainte de Hristos”. E bine să ne purtăm şi cu acest prilej ca un popor normal, între popoare normale, ca să se ştie că suntem şi noi pe lumea asta.
Centenarul se cuvine să fie răspunsul la întrebările fondatoare, sugera Irina Petraş. Cine suntem şi cum vrem să fim? Ce mai înseamnă pentru noi identitatea naţională: neam, ţară, vatră, patrie, limba română…? Vorbe mari, căzute pe nesimţite în derizoriu, constata distinsul critic clujean. Centenarul să ne dea prilejul să detectăm poienile mai luminate din vălmăşagul ultimului secol, ciudat şi militar. Două războaie l-au pustiit. Lecţia Primului Război ne ajută să înţelegem că Marea Unire nu a fost numai o întâlnire de voinţă populară la Alba Iulia, ci un proces istoric cu multe jertfe şi abilităţi diplomatice, care s-a întrupat în Tratatul de la Versailles.
Sunt de acord cu cei care au sugerat şi o elegantă notă festivă acestui unic eveniment din istoria poporului român. Să nu cădem nici în extrema cealaltă, în care mântuiala să ne domine. Ce ar trebui făcut? Guvernul României s-a încurcat în propria menire, desfiinţând Comitetul Centenarului, transferând sarcinile spre Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, dovedeşte o nepermisă întârziere pentru formarea unei viziuni naţionale. De Centenar se va ocupa un secretar de stat, proaspăt numit, care nu ne-a spus ce competenţe are şi despre care nu ştim mare lucru.
Centenarul trebuia sărbătorit încă de anul trecut. Ţări europene aşa au procedat. Dar am avut campanie electorală, au căzut guverne şi am uitat în ce ţară trăim. În altă ordine de idei, trebuie să ne asumăm o moderaţie profundă. Nu atât în vorbe să se vadă cinstirea, ci în fapte nobile, care pot dura evenimentul. Cum ar fi: repararea caselor memoriale, statui adecvate, atenţie sporită pentru documentele Marii Uniri.
Remarc aici isteţimea Editurii TipoMoldova din Iaşi, care a început să publice din seria 100 de cărţi de istorie (160 de volume) consacrate Marii Uniri, pentru a sărbători editorial Centenarul. Într-o condiţie grafică de excepţie. Am aflat că şi Consiliul Judeţean Maramureş are în atenţie trei centre importante ale marelui eveniment: Băseşti, Şişeşti şi Sighetu Marmaţiei.
Nu mai este o noutate că sărbătoarea noastră are şi neprieteni. Vecinii unguri s-au organizat oficial pentru a clătina Trianon-ul. În acest sens, aş aborda o retorică pozitivă, deşi ni se promit provocări mai mult sau mai puţin subtile. Argument: documentul istoric, citit cu bună intenţie.
Nu vom scăpa nici de harta Moldovei mari, fluturată ostentativ, pentru a ne strica prânzul de duminică. Faptele istorice reale nu trebuie uitate, dar orice isterie este păguboasă. Tare m-aş bucura dacă în şcoli, cu o pedagogie înţeleaptă, s-ar insista pe acest eveniment, din perspectiva prezentului. Trebuie să fim demni, isteţi şi echilibraţi, chiar patrioţi în sărbătorirea Centenarului. Mai ales că în 2019, România va prelua Preşedinţia Uniunii Europene, moment extrem de important pentru imaginea noastră în lume.
