Transportatorii se pregătesc de miting

0
292

Majorarea accizelor la carburanţi scoate în stradă transportatorii. Liderul Sindicatului Şoferilor Maramureş, Cosmin Lakatoş, spune că a dialogat cu transportatorii din judeţ şi cu cei din ţară despre anunţul guvernanţilor referitor la creşterea accizei la carburanţi. Oamenii sunt decişi să iasă în stradă pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la problemele ce vor apărea după intrarea în vigoare a acestei măsuri.
„Am discutat cu colegii din transporturi din Maramureş şi la nivel naţional. În următoarele zile se va anunţa un miting. Maramureşul va fi din nou pe harta mitingului, la fel cum s-a protestat şi în 15 septembrie 2016. Eu cred că ar trebui să blocăm toate căile de acces în ţară şi în toate judeţele, pentru a trage un semnal de alarmă guvernanţilor că suntem pe o direcţie greşită. Suntem la un pas ca toate preţurile să explodeze. Degeaba au crescut salariile, dacă a crescut valoarea coşului zilnic. Dacă preţul combustibilului va creşte acum, când s-a majorat şi tariful la energia electrică, va duce la o creştere a preţului tuturor produselor şi serviciilor din România, ceea ce ar fi insuportabil pentru poporul român ce nu mai are venituri care să acopere prostia guvernanţilor români”, a afirmat Cosmin Lakatoş. Sindicalistul a mai arătat că în urma discuţiilor cu transportatorii, aceştia au afirmat că vor prefera să alimenteze în străinătate. În aceste condiţii, tot statul român va avea de pierdut. „Cei din transportul internaţional au zis că e o pierdere pentru statul român, deoarece vor alimenta în Ungaria şi în Austria”, a precizat liderul Sindicatului Şoferilor din Maramureş. Acelaşi semnal de alarmă vine şi din partea Uniunii Transportatorilor Rutieri din România care atrag atenţia autorităţilor „că schema de rambursare a accizei suplimentare a funcţionat cu dificultate, întrucât toţi transportatorii rutieri români care operează curse internaţionale alimentează în afara ţării, iar cei din zonele de frontieră, chiar dacă nu fac transport internaţional, au preferat să alimenteze în afara ţării, iar transportatorii străini în tranzit au renunţat complet la alimentări cu carburant în România, sumele restituite reprezentând sub 3% din bugetele de peste 600 milioane lei alocate teoretic, anual, în practica pe fluxul de lichidităţi al Ministerului Finanţelor, sumele alocate în bugetele reale fiind disponibile la început de an şi spre final de an la nivelul de 2-3% din bugetele teoretice. Sugerăm statului să restituie TVA uşor şi predictibil, românilor şi străinilor, şi astfel să atragă consum de carburant în România şi să colecteze aceeaşi acciză de azi şi TVA, dar de la un volum mai mare. Astăzi statul câştigă din ce nu restituie, abordare care va duce la o reducere a volumelor spre bucuria vecinilor şi spre tristeţea românilor”, se menţionează într-o adresă a transportatorilor rutieri români.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.