Şedinţa Comisiei judeţene de Fond Funciar, desfăşurată în avans

0
281
Şedinţa Comisiei Judeţene de Fond Funciar din data de 10 august

Cu toate că şedinţa lunară a Comisiei judeţene de fond funciar se ţinea la final de lună, acum situaţia s-a schimbat. Noul prefect de Maramureş, Vasile Moldovan, a convocat colectivul comisiei la început de lună. Motivul este simplu: numărul mare de dosare aflate pe rolul comisiei judeţene pentru dezbatere.

Astfel, la şedinţa de ieri, 10 august, pe ordinea de zi au figurat 194 de dosare cu retrocedări de terenuri. Dintre acestea majoritatea, adică 184 de poziţii, au privit situaţii legate de terenuri agricole, restul dosarelor fiind cu vegetaţie forestieră, după cum a explicat Vasile Moldovan, prefectul de Maramureş: „De obicei, şedinţele de fond funciar erau programate la sfârşit de lună. Eu am considerat necesară întrunirea colectivului mai repede, ţinând cont de numărul mare de dosare ce există în prezent, multe dintre ele putând fi finalizate în cadrul şedinţei. Astăzi, pe ordinea de zi figurează 194 de poziţii pentru validarea terenurilor, din care 184 agricole şi 10 forestiere”.
La final, toate dosarele au fost validate, cu două excepţii: la Călineşti s-a cerut modificarea inventarului pentru a vedea suprafeţele disponibile, aşa că solicitarea petentului a fost amânată, iar la un dosar din Vişeu de Sus, la care petentul este un cetăţean german, s-a cerut să facă dovada că are şi cetăţenie română, aşa că şi acest dosar s-a amânat pentru o şedinţă ulterioară.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.