Sprijin financiar pentru IMM-uri

0
265

Firmele mici si mijlocii (IMM) vor putea obţine ajutoare nerambursabile de la stat de pînă la 250.000 de lei (circa 55.000 euro) pentru investiţii, în cadrul Programului Servicii – Comerţ 2017.
Depunerea proiectelor se va putea face în intervalul 16-29 august 2017. Prin Programul de Microindustrializare 2017, firmele (SRL sau SRL-D) vor putea primi ajutoare de la stat de pînă la 450.000 de lei (100.000 de euro) fiecare, pentru investiţii. Depunerea proiectelor se va putea face în intervalul 21 august – 1 septembrie 2017. Intensitatea finanţării ar urma să fie de maximum 90%, ceea ce va însemna că antreprenorii vor suporta minimum 10% din investiţia finală, dar şi TVA-ul, care este cheltuială neeligibilă (dacă achiziţiile sînt făcute de la firme neplătitoare de TVA, acesta nu va fi plătit). Pentru firmele plătitoare de TVA, acesta este deductibil.
Pentru programul microindustrializare, se acordă maximum 100.000 euro nerambursabili. Cheltuielile vor fi făcute din fonduri proprii (din credit bancar), iar apoi Guvernul va deconta cheltuielile antreprenorilor. Programul Microindustrializare 2017 poate fi accesat doar de firmele mici şi mijlocii, cu condiţii. Să aibă cel puţin 1 exerciţiu financiar încheiat la data deschiderii aplicaţiei electronice de înscriere a planului de afaceri. Să nu aibă datorii la bugetul general consolidat şi la bugetele locale. Sînt eligibile cheltuielile: echipamente şi utilaje tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru), spaţii de lucru, aparate şi instalaţii de măsură, mijloace de transport (autoutilitare din categorie N1, N2, N3) în strictă legătură cu activitatea pe care s-a accesat programul, licenţe, brevete, francize, software, achiziţionarea de echipamente IT (inclusiv licenţe necesare desfăşurării activităţii şi sisteme audio-video), mobilier, aparatură birotică, sistem de protecţie a valorilor umane şi materiale, instalaţii specifice în scopul obţinerii unei economii de energie, consultanţă pentru întocmirea documentaţiei (planul de afaceri)
Programul „Comerţ şi servicii 2017” asigură 55.000 euro nerambursabili. Firmele solicitante trebuie să indeplinească mai multe condiţii: să fie SRL-uri sau SRL-D-uri, să aibă cel puţin 1 an calendaristic de la data înfiinţării, să fi obţinut profit din exploatare în exerciţiul financiar precedent depunerii cererii de finanţare, să fie persoane juridice care au ca obiect de activitate comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, activităţi prevăzute în lista de coduri CAEN eligibile. Cheltuieli eligibile: echipamente IT, cititoare de cod de bare, cîntare electronice, aparate de marcat electronice fiscale, echipamente tehnologice maşini, utilaje, electro şi motostivuitoare, brevete, licenţe, francize, software comerţ online, certificarea unui sistem de management al calităţii, realizarea unui site, echipamente specifice in scopul obţinerii unei economii de energie, consultanţă pentru intocmirea documentaţiei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.