Jumătate dintre tineri au plecat să servească Occidentul, iar acasă au rămas bătrînii şi copiii, aşa că trebuie să umblăm cu limba scoasă pentru a găsi un lucrător dornic să practice o meserie. Statul susţine persoanele în căutarea unui loc de muncă într-un mod ciudat: tinerii absolvenţi pot intra în şomaj pentru şase luni. Este o protecţie socială exagerată, acest drept trebuie eliminat din lege!
Discutăm despre tinerii care au ieşit din formele de şcolarizare sau de formare profesională, dar care refuză să se angajeze şi preferă să intre direct în şomaj. Probabil se odihnesc după anii lungi de şcoală! În situaţia aceasta se află un sfert dintre tineri, sau cel puţin aşa ne spun statisticile oficiale. Probabil sînt exagerate, bănuim că o cincime dintre tineri preferă să aştepte vremuri mai bune, în loc să-şi creeze o experienţă profesională şi o carieră. Vorbim despre tinerii sub vîrsta de 30 de ani care refuză programele de mentorat, nu vor să audă de ucenicie la locul de muncă, iar sfaturile părinţilor le intră pe o ureche şi le ies pe cealaltă. Nici intervenţia psihologilor n-are eficienţă, deoarece tinerii resping orice îndrumare în carieră. O pătrime, o cincime sau o şesime dintre tinerii de azi îşi pierd timpul în experienţe derizorii. Nu-şi asumă viaţa, preferă să fie asistaţi social şi familial şi se rătăcesc ca indivizi, stima de sine le scade din ce în ce mai mult, şocul psihologic îi determină să adopte soluţii vicioase pentru a se simţi în rînd cu oamenii.
Societatea riscă să-i piardă pe aceşti tineri cocoloşiţi de părinţi, care nu le spun verde în faţă că viaţa fără de muncă aduce boala fizică şi psihică înainte de vreme. Avem datoria să nu îi încurajăm pe aceşti tineri de regulă unici la părinţi şi din familii cu stare materială bună, să se transforme în inşi inutili, invizibili. Chiar dacă nu cred, ei ne sînt totuşi viitorul şi au prioritate la o educaţie activă, cu dialog şi bune practici de atragere pe piaţa muncii.
Salariile mici îi descurajează şi de aceea amînă cît pot momentul responsabilizării (intrării în hamul serviciului). Pentru o muncă necalificată (cea mai uşoară este cea de supraveghetor la piscină), primesc salariul minim pe economie, bani care nu le asigură nivelul de trai cu care s-au obişnuit în familia părinţilor, deci preferă să nu-şi facă un rost propriu în viaţă şi să depindă de protecţia mamei şi a tatălui, adesea excesivă. Rămîn adolescenţi pe mai departe, maturizarea psihică întîrzie să se producă, viaţa li se iroseşte fără să aibă nici o realizare. Eşecul devine total!
Tinerii din familii de rînd au mai mult curaj, încearcă apa cu degetul şi adesea reuşesc în ce fac. Tinerii cu voinţă de a munci pleacă în străinătate şi profită de diferenţa de curs valutar, iar cei rămaşi îngroaşă rîndurile populaţiei asistate social. Aceasta fiind situaţia reală, ne gîndim la soluţii. Plata unor indemnizaţii de şomaj după terminarea şcolii este doar o amînare, un îndemn direct la pasivitate. Le spunem: aşteaptă o minune în viaţa personală, cu toate că ştim că nu va veni niciodată. A-i critica pe tineri este lesne, dar mai întîi ar fi bine să-i educăm pozitiv. Să ne închipuim ce simte un absolvent căzut la examenul de capacitate sau la bacalaureat. Chiar dacă unii bravează, interiorul sufletesc le este năruit şi trebuie ajutaţi. Tinerii se află în faţa mării vieţii şi nu ştiu să înoate, părinţii nu i-au învăţat (ba adesea i-au încurcat) şi nici profesorii. Deci încrederea în cei din jur şi în ei înşişi le este scăzută. O singură şansă mai au, ca societatea să-i susţină, să le ofere noi şanse de educaţie. Prin urmare, statul să nu le mai plătească ajutorul de şomaj, ci să organizeze cursuri profesionale şi de ucenicie la locul de muncă. Cei 250 de lei pentru şomaj nu ajung la cutia milei din biserică, ci în casele de bani ale unor cluburi de noapte şi e păcat…
