Contribuţia majoră a mineritului la dezvoltarea economică, socială, culturală şi sportivă a Maramureşului (I)

0
360

Vă este bine cunoscut faptul că pe întreg teritoriul judeţului Maramureş, de la Est la Vest, au existat şi mai există importante zăcăminte de minereuri auro-argentifere, cuprifere, precum şi minereuri complexe de plumb, zinc şi cupru, cu conţinut mai scăzut de aur şi argint.
De reţinut este faptul că în localităţile Baia Mare şi Baia Sprie, devenite în timp oraşe, mineritul se cunoştea cu multe sute de ani în urmă.
Din istoria localităţii Baia Mare rezultă că: în sec. II-III la Baia Mare, pe strada Ţiganului, a fost descoperită o „Monedă Romană”, o piesă de bronz emisă de Antonius Pius.
În anul 421, în tezaurul monetar de la Baia Mare s-a aflat un ban („solidus”) reprezentând bustul împăratului Honorius (395-423) al Imperiului Roman de Apus, ceea ce confirmă permanenţa relaţiilor dintre populaţia Daciei părăsite şi Imperiul Roman.
În anii 1241-1242, tătarii năvălitori distrug între altele şi instalaţiile miniere din regiunea Baia Mare şi Baia Sprie şi, odată cu ele, multe documente asupra mineritului pe care le posedau aceste localităţi. De unde rezultă că mineritul în această zonă se cunoştea cu mult înainte de această perioadă.
În secolul al XV-lea, sub Iancu de Hunedoara şi Matei Corvin, mineritul din bazinul băimărean înfloreşte. Argument cu putere de sinteză: înfiinţarea alături de altele a „Breslei aurarilor”.
În anul 1410, la mina Dealul Crucii din Baia Mare se înregistra o producţie anuală de 100 kg aur, 200-250 kg argint şi 144 tone plumb, în valoare de 250.000 florini. Această cantitate de aur reprezenta 50% din producţia de aur a Regatului Ungariei, iar diferenţa până la 100% provenea tot din Transilvania, din Munţii Apuseni.
În anul 1411 este atestată documentar monetăria din Baia Mare. Ea a funcţionat pe malul Săsarului (în actuala clădire a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie).
În anul 1441 dreptul de a exploata aurul în regiunea auriferă de la nord era legat de dreptul de a bate monede. Din aurul şi argintul extrase se băteau la Baia Mare, în monetăria regească, monede.
În 1468, pe monedele bătute la Baia Mare apar două ciocane de miner, încrucişate, ce vor face parte apoi şi din stema şi sigiliul oraşului.
În secolul al XIX-lea, în Baia Mare exista Tribunalul Minier, cu judecătorii miniere la minele Baia Borşa, Băiuţ şi Rodna.
După această scurtă incursiune în istoria multiseculară a mineritului din Baia Mare şi Baia Sprie, să revenim la istoria dezvoltării mineritului, nu numai în Baia Mare, ci şi pe întreg teritoriul judeţului Maramureş, după cel de-al Doilea Război Mondial, mai precis începând cu anul 1950.
Potrivit unor date statistice, în perioada 1940-1944 producţia de aur şi argint a scăzut foarte mult, datorită conflagraţiei.
De remarcat este faptul că în anul 1948 minele de aur Dealul Crucii şi Valea Roşie au fost închise, nemaifiind redeschise până după anul 1981, când au dat producţie nesemnificativă.
După cel de-al Doilea Război Mondial, începând cu anii 1950-1951, s-a trecut la reorganizarea întregii activităţi miniere, începând cu cercetarea geologică, în aşa fel încât să se asigure noi rezerve de minereuri auro-argentifere, cuprifere şi complexe de plumb şi zinc.
S-a înfiinţat Întreprinderea de Prospecţiuni şi Explorări Geologice (I.P.E.G.) Maramureş, cu sediul la Baia Mare. Iată câteva date despre activitatea şi realizarea acesteia:
n I.P.E.G. Maramureş a fost cea mai mare Întreprindere de Prospecţii şi Cercetări Geologice din ţară;
n şi-a desfăşurat activitatea în 4 judeţe din nord-vestul României: Maramureş, Satu Mare, Sălaj şi Bistriţa-Năsăud;
n lucrătorii ei au călcat cu picioarele, au cercetat şi prospectat în detaliu toţi, dar absolut toţi munţii din această zonă din nord-vestul ţării;
n după ce au obţinut date şi informaţii certe despre existenţa unor zăcăminte auro-argentifere, cuprifere şi de minereuri complexe, precum şi alte metale, cum ar fi mercurul sau a unor izvoare de ape minerale şi roci utile, le-au chartat, evidenţiat şi au elaborat studii.
Pe baza acestui volum imens de lucrări de prospectare şi cercetare geologică, a fost pus în evidenţă şi omologat un volum de peste 100 de milioane de tone de rezerve de minereuri auro-argentifere, cuprifere şi complexe, precum şi roci utile şi resurse de ape minerale.
Pe măsură ce au fost omologate, aceste rezerve au fost predate spre exploatare şi valorificare în fază industrială Combinatului Minier, Trustului Minier şi Centralei Minereurilor Baia Mare.
În anul 1955 s-a înfiinţat Exploatarea Minieră Baia Borşa, prin intrarea în producţie a zăcământului cuprifer Toroiaga, iar apoi a zăcămintelor de minereuri complexe. Astfel că această exploatare a devenit în decurs de 20 de ani cea mai mare unitate de profil din ţară, cu o capacitate de peste 1 milion tone/an.
În decursul timpului, au mai fost deschise şi puse în funcţiune noi zăcăminte, cum sunt minele Ilba, Şuior, Turţ (jud. Satu Mare), Roata-Cavnic, Borzaş-Săsar, Poiana Botizei-Băiuţ, 11 iunie Nistru ş.a.
Prin darea în exploatare şi înfiinţarea acestor noi unităţi miniere au fost create şi asigurate peste 30.000 de locuri de muncă în subteran şi la suprafaţă.
S-au dezvoltat şi extins noi comunităţi locale în zonele unde s-au deschis minele. În Baia Mare s-a dezvoltat industria pe orizontală, spre exemplu I.M.M.U.M – uzină mecanică de maşini şi utilaj minier, U.U.M.R. – uzină de utilaje miniere şi reparaţii.
Despre activitatea I.P.E.G. Maramureş şi dezvoltarea judeţului Maramureş, ca o consecinţă a acesteia, se pot scrie zeci de volume…
La punerea în exploatare a noilor zăcăminte, capacităţile de producţie au fost mai mici, dar pe parcursul anilor, capacitatea de producţie a acestora a crescut de la an la an, astfel că producţia de minereu şi metale s-a dublat. Astfel, zăcământul Şuior, care a fost pus în funcţiune în anul 1960, a devenit cel mai mare zăcământ auro-argentifer din nord-vestul României şi al doilea din România, producând anual tone de aur şi argint.
S-a ajuns ca după anul 1970, capacităţile de producţie la minele din judeţul Maramureş să crească de peste 10 ori, acestea dând anual 70% din producţia de plumb şi zinc a României şi fiind a doua producătoare de metale preţioase – aur şi argint – a ţării.
Pentru a asigura aceste creşteri mari de producţie de minereuri nemaiîntâlnite, s-a impus realizarea unor mari lucrări de investiţii în subteran, dar mai ales la suprafaţă, cum sunt: energie electrică, drumuri de acces la mine, noi uzine de preparare – flotaţii la Baia Borşa, Cavnic, Flotaţia Centrală din Baia Mare – cea mai mare şi mai modernă uzină de preparare din ţară. (va urma mâine)
Ing. Teodor Bene

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.