Sezonul de practicare a sporturilor de iarnă se apropie de final. Anul trecut, chiar marcat de restricțiile impuse de pandemie, paradoxal, muntele a atras un număr nemaiîntâlnit de mare de turiști. Și în următorii ani e posibil să se mențină același trend crescător.
Cele peste 6.000 de persoane salvate anul trecut de către salvamontiștii din întreaga țară reprezintă un semnal de alarmă care impune menținerea permanentă a unui standard ridicat al serviciilor pe care salvamontiștii le asigură.
Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România și Consiliul Serviciilor Publice Salvamont au centralizat activitatea, pe luna martie a anului 2021, a celor 42 de structuri județene sau locale Salvamont din cele 24 de județe cu activitate de salvare montană din România. Luna martie a fost caracterizată ca o perioadă cu activitate turistică intensă.
În această perioadă, salvamontiștii au fost solicitați să intervină în 771 acțiuni de salvare și de acordare a primului ajutor medical, acțiuni în care au fost salvate 848 de persoane. Dintre acestea, 324 de persoane accidentate au fost predate serviciilor SMURD sau de Ambulanță, iar o persoană a decedat pe munte, sarcina salvamontiștilor reducându-se la recuperarea acesteia și transportul pentru predarea la serviciile IML.
Din numărul total de intervenții, 586 au avut loc pe domeniile de practicare a sporturilor de alunecare (pârtii de schi și săniuș), 102 intervenții au avut loc în restul zonei montane – fiind salvate 179 de persoane, 72 persoane s-au prezentat și au beneficiat de prim ajutor la cabinetele medicale ale bazelor Salvamont, iar 11 intervenții au avut loc în afara zonei montane, în locuri greu accesibile, acțiuni la care salvamontiștii au fost solicitați să intervină cu mijloacele și tehnicile lor specifice pentru soluționarea cazurilor.

































