Costică Buceschi a plecat de la Minaur!

0
71

Costică Buceschi nu mai este antrenorul echipei feminine de handbal CS Minaur. El și-a anunțat întreruperea colaborării cu gruparea noastră, pe contul său de socializare.
Sub bagheta lui Buceschi, Minaur a obținut în sezonul precedent performanțe remarcabile precum poziția secundă în Liga Florilor și clasarea pe locul III în EHF European League. „Știți cu toții că nu sunt o persoană activă pe rețelele de socializare, dar acum trebuie să fac un anunț. Este un anunț trist pentru mine, deoarece am sperat până în ultima clipă că nu voi fi nevoit să fac din nou acest pas.
Astăzi (n.r. vineri 16 iulie), am reziliat, pe cale amiabilă, contractul meu cu CS Minaur, deși perioada scadentă era 2022, adică sezonul viitor. În ultima perioadă, lucrurile au luat o cu totul altă direcție decât cea normală unui club cu pretenții de trofee în țară și Europa. În această primă săptămână de pregătire din noul sezon, sunt singurul care a mai rămas la echipă din tot stafful tehnic, toți ceilalți colaboratori fiind îndepărtați pe rând (preparator fizic, antrenor secund și antrenor cu pregătirea portarilor). Cred că aceste acțiuni au avut ca scop îndepărtarea mea de la echipă, lucru reușit pe deplin. Vreau să mulțumesc tuturor jucătoarelor, antrenorilor cu care am colaborat în cele 3 sezoane de când m-am reîntors în Baia Mare. Fără munca și ajutorul lor, nu am fi reușit să facem o performanță atât de mare ca cea din sezonul proaspăt încheiat”, a scris Buceschi pe contul de Facebook.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.