Sindicaliştii vor să sesizeze organismele internaţionale cu privire la actualul proiect al legii salarizării

0
29

Cele cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național susțin acțiunile de protest ale lucrătorilor din sănătate și cer partidelor parlamentare respingerea Proiectului Legii salarizării unitare dat publicităţii.
Sindicaliştii susţin că actualul proiect este „injust” şi cer reluarea elaborării unui alt proiect al legii salarizării unitare prin dialog social real după instalarea unui guvern legitim, cu puteri depline pentru negociere. De asemenea, liderii de sindicat ameninţă că vor apela la organismele internaţionale şi vor semnala problemele legate de actualul proiect.
„Printre cele mai grave deficiențe ale actualului proiect al Legii salarizării se numără: existența unor ierarhizări neconforme în cadrul aceleiași familii ocupaționale, dar și între funcții aparținând unor grile diferite. Astfel, funcții care presupun un nivel ridicat de calificare și responsabilitate sunt încadrate pe grila de asistență socială cu coeficienți inferiori unor funcții necalificate încadrate pe alte grile de salarizare; proiectul creează o injustiție social evidentă, întrucât pentru funcțiile de demnitate publică sunt prevăzute majorări salariale etapizate în următorii patru ani, indiferent de evoluția valorii de referință, în timp ce salariile majorității lucrătorilor rămân dependente de un mecanism incert; potrivit proiectului, punctul de referință poate chiar să scadă în anii următori, ceea ce contravine principiului predictibilității și securității veniturilor salariale; • baza de referință utilizată de proiect nu este salariul minim pe economie garantat în plată, ceea ce face ca legea să devină rapid depășită; Prevede diferenţe salariale tranzitorii, ceea ce va conduce la consecinţe negative pentru lucrători”, explică liderii celor cinci confederaţii sindicale.
În acest context, confederaţiile sindicale semnatare îşi mențin angajamentul de a participa la „un proces de negociere real, transparent și responsabil pentru un nou proiect al legii salarizării unitare, în cadrul unui dialog social autentic, acest lucru fiind posibil dupa învestirea unui Guvern cu puteri depline”. Pe de altă parte, sindicaliştii atenţionează că îşi rezervă dreptul de a sesiza inclusiv organismele internaţionale pentru faptul că Guvenul demis al României a elaborat acest important proiect de lege fără ca forma acestuia să fie rezultatul unui dialog social absolut obligatoriu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.