Vasile Gaftone

107 ARTICOLE 0 COMENTARII

Către sfîrşitul lunii iunie 2016, foşti absolvenţi ai Şcolii medii tehnice de minereuri din Baia Mare, promoţia 1955, după 61 de ani, au avut o „întâlnire de suflet”, depănînd amintiri din viaţa de elev, despre unii dintre distinşii lor profesori, dintre care mai este...

De apreciat apariţiile dese şi unele consistente ale deputatului PSD Florin Cristian Tătaru în presă axate pe problemele învăţămîntului naţional, dar şi din urbea de pe Săsar. Nu prea ne vine să credem că preşedintele Klaus Iohannis şi ministrul educaţiei naţionale Mircea Dumitru se vor...

Mîine, 14 august, în ajunul praznicului Sfintei Marii, la Şişeşti, vor avea loc manifestări culturale între care se numără simpozionul "Mărturii despre Şişeşti şi şişeşteni" şi lansarea cărţii "Şişeşti - vatră străbună", la care participă invitaţi din Baia Mare, Satu Mare, Carei, Cheud şi...

Cînd conducerea centrală a unui partid „aude” că în organizaţia dintr-un judeţ se iscă un scandal între rîvnitorii preşedinţiei, spre a linişti izbucnirile lideriste, decretează înlocuirea liderilor revoltaţi cu un interimat. Ne este un „model” cunoscut încă din 1992, cînd, după eşecul reînviatului PNL...

Acum, cînd monarhiştii şi simpatizanţii lor – şi cei din Clubul Maramureşului – îşi exprimă copleşitoarea durere şi tristeţe prin decesul, la 92 de ani, a Anei, soţia regelui Mihai, nu puţini cititori ai Graiului Maramureşului ne-au cerut să scriem despre rolul jucat de...

Nu demult, la Varşovia s-au întrunit miniştrii de externe din 9 state est europene - Austria, Bulgaria, Grecia, România, Slovacia, Spania şi Ungaria care, discutînd despre ieşirea Marii Britanii din UE, doresc “modificarea Tratatului UE”, ca aceste ţări “să aibă un punct de vedere...

Moto: „Dumnezeul ţării noastre a cerut azil politic, Dacă e de monarhie, atunci vrem un rege scitic.” Adrian PĂUNESCU (Din poemul „Monarhul la pachet”, august 1992) În 21 iulie 2016, BITPRESS relua un articol semnat de Ana Jianu din 14.04.2016 în care scria că „la Curtea de Argeş, muncitorii...

Mai ales vara - ca şi alte anotimpuri - este prielnică desfăşurării taberelor, în special de creaţie artistică - de artă plastică, de literatură, foto etc. Dacă facem un inventar al acestor “întruniri intelectuale”, pare că Maramureşul se află printre judeţele cu cele mai...

În 7 februarie 2015 la Sighetu Marmaţiei s-a sem­nat o "înţelegere" între Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei, Fundaţia Corneliu Coposu şi Clubul Naţional Ţărănist, căreia i s-a alăturat şi Sucursala ANMR Maramureş avînd ca scop final "restaurarea monarhiei con­stitu­ţio­nale". În încheierea "înţelegerii de la...

În împrejurările dramatice de după 23 August 1944, cu ocazia discutării în Consiliul de Miniştrii a textului Convenţiei de armistiţiu semnat la Moscova în 12 septembrie de o delegaţie condusă de comunistul Lucreţiu Pătrăşcanu, România nu a obţinut de la Guvernul sovietic unele facilităţi,...

Într-o concisă lucrare, apărută în 1999 la ed. Humanitas, cunoscutul comentator şi scriitor Virgil Ierunca de la “Europa Liberă”, afirma că “ceea ce n-a ajuns însă - şi încă - la cunoştinţa tuturor - (românilor î.n.n.) - este că în Arhipelagul românesc a existat...

În vara anului 1939, Marele Voievod de Alba Iulia, vii­torul rege Mihai I, a trecut meteoric şi prin Maramureş. L-a însoţit pe prof. Dimitrie Gusti, care, împreună cu o echipă de sociologi şi etnografi, se interesa de valorile de patrimoniu, necesare reprezentării în Muzeul...

Destul de rar, dar istoria se repetă şi la români. În "Istoria loviturilor de stat în România" (vol. 3, ed. RAO, 2002), prolificul istoric şi literat Alex Mihai Stoenescu subliniază că "lovitura de stat care a instaurat DICTATURA REGALĂ în România este localizată în...

Marele poet şi patriot naţional Adrian Păunescu, din fiinţa căruia viersul vulcanic şi discursul fascinant se revărsau nezăgăzuite, ca un fluviu curat şi tumultuos, în afara unor albii naturale, îi scria celui mai tînăr senator din legislatura 1992-1996, Teodor Ardelean, un autograf pe volumul...

Sătui pînă-n albul ochilor de "prezenţa" savantei de "renume mondial" Elena Ceauşescu, după decembrie 1989, soţiile preşedinţilor Iliescu, Constantinescu şi Băsescu nu numai că au stat modeste la locul lor, dar nici n-au îndrăznit să-i însoţească pe şefii de stat în vizitele lor în...

Nu ştim ca dl. Geoană, preşedintele Partidului Social Românesc (PSRO), prezent recent la o întrunire politico-civică din Baia Mare, să aibă vreo "celulă" de partid în municipiul reşedinţă de judeţ sau prin Maramureş. Posibil să fi venit la Baia Mare să-şi găsească "celularii" din...

• Vladimirescu, paşoptiştii, Cuza - fondatorii României moderne • Regii de Hohenzollern au fondat Dinastia şi au continuat modernizarea României! Într-un mesaj transmis de regele Mihai în 4 martie, cînd s-a hotărît să se retragă din viaţa publică, în favoarea principesei Margareta, Custodele Coroanei, se afirmă...

O viaţă întreagă de jertfelnicie şi-a închinat părintele-cărturar Viorel Thira - fiu al Inăului Lăpuşului (n. 1936), şcolit la Facultatea de teologie ortodoxă din Sibiu, păstor bun şi blînd de suflete în parohii din Bistriţa-Năsăud, Sighet, Baia Mare - Bisericii şi Cărţii. Distinsul preot-cărturar...

La Biblioteca judeţeană "Petre Dulfu" din Baia Mare pot fi văzuţi, zi de zi, o mulţime de elevi, de studenţi, de intelectuali etc. care caută în cărţi date, informaţii, documente necesare aprofundării cunoştinţelor pentru pregătirea lor şcolară, universitară, profesională. Ori, pur şi simplu din...

Fostul prim premier post­ceauşist Petre Roman - care a declarat imediat după înscăunare că industria românească este “un morman de fier vechi” şi, prin urmare, trebuie “lichidată” de urgenţă - ar fi trebuit de mult judecat - şi nu e tîrziu nici acum -...